Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta i-a plătit elicopterul lui Geoană

Publicat in Adevarul, duminică 2 mai 2010 ·

PSD pare să descopere pe zi ce trece că are tot mai multe datorii. Celor 8 milioane de euro rămase de plătit din campaniile electorale li s-ar putea adăuga acum restanţele la chiria pentru sediul central al partidului.

Potrivit unor surse social-democrate, chiria nu a mai fi fost achitată în ultimii patru ani, adică în timpul mandatului fostului preşedinte, Mircea Geoană. În prezent, PSD plăteşte către RA-APPS o chirie lunară de 350 de milioane de lei vechi pentru imobilul cu 33 de camere, situat în Bulevardul Kiseleff.

Dacă luăm în calcul faptul că, în cei patru ani, cuantumul chiriei lunare a fost cam acelaşi, la o primă evaluare, datoria PSD s-ar ridica la aproximativ 16,8 miliarde de lei vechi, adică aproximativ 400.000 de euro.

Organizaţiile, bune de plată

Social-democraţii nu au găsit bani pentru chirie, dar ­s-au grăbit să achite datoriile pe care Mircea Geoană le-a făcut în campania electorală, cu ocazia unor vizite-fulger în teritoriu. Sursele citate au precizat că PSD a reuşit să achite elicopterul cu care Geoană s-a deplasat în campania de la alegerile prezidenţiale abia săptămâna trecută, aceasta fiind una dintre primele datorii achitate de partid.

Până acum, la nivelul conducerii PSD, nu a fost pusă la punct o strategie de acoperire a datoriilor partidului. „Deocamdată, fiecare filială judeţeană trebuie să dea lunar la centru o sumă de 50 de milioane de lei vechi. Nu e o sumă care să nu se poată strânge", au menţionat aceleaşi surse.

Decizia a fost luată la ultimul Comitet Executiv al PSD, iar banii strânşi din judeţe ar urma să asigure cheltuielile curente ale partidului. Conducerea PSD se va reuni pentru a rezolva problema datoriilor, după ce auditul financiar cerut de Victor Ponta, liderul PSD, va fi finalizat. Nici fostul lider al PSD Mircea Geoană şi nici trezorierul partidului, Aristide Roibu, nu au putut f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 38 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 26 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea numărului de angajați, stabilirea unui număr ma

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°