Autorul unor construcţii epice monumentale, romancier, nuvelist şi dramaturg, Liviu Rebreanu este unul dintre ctitorii istoriei literaturii române. Şi-a câştigat statutul de întâiul mare prozator modern, o dată cu apariţia şi receptarea critică a romanului "Ion" în 1920. Investigaţia psihologică, realismul şi obiectivitatea scriiturii, capacitatea de a construi personaje memorabile i-au asigurat lui Liviu Rebreanu un loc binemeritat în conştiinţa publicului cititor şi l-au situat între cei mai prestigioşi scriitori ai literaturii române.

S-a născut în 1885, în satul Târlişua, judeţul Bistriţa-Năsăud. A fost bursierul unei Academii militare din Budapesta, dar, iniţial, a dorit să devină medic. Într-o convorbire cu Felix Aderca, publicată în Adevărul literar şi artistic(1926), Rebreanu îşi aminteşte: "Ofiţer n-am simţit că voi fi... Eu eram scriitor. Am scris şi publicat nenumărate nuvele în ungureşte şi nemţeşte şi am scris poate o sută de piese de teatru. Ori de câte ori vedeam un spectacol, scriam şi eu o piesă. Întoarcerea spre literatura şi cultura română s-a făcut aproape fără să îmi dau seama. A fost poate ceva care n-a întrebat raţiunea".

În romanele sale de referinţă - "Ion", "Răscoala", "Pădurea spânzuraţilor" -, destinele individuale, cu sfâşierea lor sufletească dusă până la ultimele consecinţe, sunt îngemănate cu problemele naţionale şi sociale, cu contextul istoric căruia îi aparţin. Existenţa şi evoluţia personajelor sunt în fatidică interdependenţă cu legile impuse ale mecanismului social. Aspiraţia către fericire este dezarmată de istoria care constrânge. De aici dramatismul şi acuitatea scriiturii lui Rebreanu.

În timp ce acumula date şi elabora structura romanului "Pădurea spânzuraţilor", Liviu Rebreanu (îşi) explica în însemnările sale de lucru: "Apostol e cetăţean: o părticică din Eul cel mare al statului, o ro