Criza greceasca a devenit un caz de manual atunci cind se aduc in discutie gestiunea cheltuielilor publice, limitele politicilor sociale generoase si in general modelul de guvernare al unei tari. Ieri, Georgios Papandreu, primul ministru al Greciei a anuntat ca tara sa a ajuns la un acord cu Uniunea Europeana si cu Fondul Monetar International in privinta unui pachet de asistenta financiara de pina la 120 miliarde de euro pentru urmatorii trei ani. Intr-o interventie televizata dl. Papandreu a recunoscut ca guvernul sau va fi nevoit sa ia masuri extrem de dure si evident nepopulare cerind compatriotilor sai sa accepte "mari sacrificii" pentru a evita o catastrofa. Vor fi reduse salariile in domeniul public. Pensiile vor fi si ele micsorate. Vor fi eliminate bonusurile anuale care ajungeau pina la echivalentul a doua salarii. TVA-ul va creste de la 21% la 23% si vor creste cu 10% si taxele pe combustibili, tutun si alcool, ceea ce va duce inevitabil la o crestere generala a preturilor. Cu alte cuvinte, intregul edificiu al modelului statului social este zguduit din temelii. Cum vor primi grecii astfel de masuri, nu e greu de imaginat. Deja exista destula agitatie sociala, inclusiv ciocniri cu unii demonstranti violenti, chiar daca majoritatea sindicatelor sint in mod traditional aliate ale guvernului socialist de la Atena. Pina de curind guvernul Papandreu a incercat sa reziste in fata presiunilor externe, venite in special dinspre Berlin, care in schimbul sprijinului financiar ii cereau sa ia astfel de masuri severe de austeritate. Se pare insa ca executivul de la Atena, aproape in incapacitate de plata, a ajuns cu spatele la zid si a trebuit sa accepte termenii unui acord deloc confortabil. Nici Bruxelles-ul nu prea avea de ales: un faliment al Greciei ar fi dus la un dezastru in lant pe tot frontul de sud al eurozonei unde nici Spania, nici Italia si nici Portugali