Pentru că au de recuperat aproape 2 milioane de euro din amenzi neachitate, edilii au gândit o măsură de constrângere a datornicilor.
În perioada următoare, reprezentanţii Consiliului Local vor lua în discuţie o hotărâre prin care vor să recupereze restanţele sucevenilor la bugetul local.
Astfel, edilii intenţionează să-i oblige în instanţă pe cei care nu şi-au achitat amenzile să facă muncă în folosul comunităţii. Practic, mii de suceveni care au de achitat Primăriei aproape 2 milioane de euro, numai din amenzi, vor fi obligaţi să iasă la măturat străzile, să curăţe copacii sau să facă alte lucrări executate de serviciile Primăriei.
Sucevenii au păreri împărţite
Peste 1 milion de euro are de obţinut Primăria din amenzile de circulaţie, restul fiind sancţiuni contravenţionale. „Cei care nu şi-au plătit amenzile ar fi bine să o facă, dacă nu vor să iasă la măturat străzile“, a spus viceprimarul Lucian Harşovchi. Dacă proiectul de hotărâre va fi votat de aleşii locali, datornicii vor fi obligaţi în instanţă să presteze servicii în interesul comunităţii. Proiectul municipalităţii i-a împărţit pe contribuabili în două tabere.
Pe de o parte, sucevenii susţin că nu îi va putea obliga nimeni să iasă cu mătura pe stradă dacă nu-şi plătesc datoriile. „Nu cred că se va rezolva ceva cu hotărârea aceasta. Mi se pare o aberaţie pentru că nu pot să-i oblige pe cei care nu şi-au plătit amenzile să iasă la măturat trotuarele. Şoferii nu o să plătească niciodată amenzile pentru circulaţie după ce şi-au rupt maşinile pe drumurile din Suceava. Când vor avea drumuri bune atunci să ceară să se plătească amenzile“, a spus Adrian Mariniuc, şofer.
Pe de altă parte, alţi contribuabuli consideră este o idee bună deoarece s-ar reduce semnificativ numărul celor care încalcă legea. „Cred că este o ideea bună pentru că, pe lângă faptul