Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Escrocherie bancară nepedepsită de lege! Procurorii ridică din umeri a neputinţă

Publicat in Adevarul, luni 3 mai 2010 ·

Şase angajaţi ai Protecţiei Copilului Galaţi au rămas datori vânduţi la bănci după ce au girat o colegă care a fugit cu 300.000 de lei. Poliţia şi Parchetul sunt cu mâinile legate pentru că escroaca a avut grijă ca toate actele să fie încheiate cu respectarea legii.

De peste un an de zile, mai mulţi angajaţi ai Direcţiei Generale pentru Protecţia Drepturilor Copilului (DGPDC) Galaţi se chinuie să dea de urma unei colege, pe nume Antonica Velicu, pe care o acuză că i-a păcălit, cerându-le să o gireze la bănci sau să o împrumute cu sume mari de bani.

Şase „ţepuiţi"

În total, este vorba de şase persoane, care sunt bune de plată cu peste 300.000 de lei. Marianei Crăciun (43 de ani), asistent maternal, i s-a pus proprire pe salariu după ce a girat-o pe Antonica Velicu la un împrumut de circa 50.000 de lei.

„Nu îmi vine să cred că se întâmplă aşa ceva. Îmi iau băncile câte cinci milioane de lei din salariu pentru ce nu a plătit ea", ne-a declarat femeia.

Un lucrător social de la DGPDC Galaţi ne-a declarat sub rezerva anonimatului că a primit somaţii de la bănci privind evacuarea din casă dacă nu plăteşte datoriile colegei sale, pe care a girat-o.

Conducerea Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului Galaţi nu vrea să audă nimic despre cele întâmplate. „E treaba lor ce au făcut. Nu vreau să ştiu nimic despre aşa ceva", ne-a declarat directorul instituţiei, Manon Cristoloveanu.

Antonica Velicu şi-a dat demisia de la DGPDC Galaţi de la începutul anului 2009, iar de atunci nu a mai fost văzută de nimeni.

Maria Sion (54 de ani), fostă colegă de serviciu, a fost de acord să-i dea bijuterii din aur în valoare de 10.000 de euro şi a rămas cu paguba. „Eram prietene de peste doi ani şi nu m-am aşteptat să se întâmple aşa ceva. Mi-a spus că are nevoie de bijuterii ca să depună o garanţie în trezorerie pentru o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 11 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°