Constănţeanca Simona Halep a jucat prima finală în circuitul WTA, a pierdut-o, dar evoluţia ei arată că este pe drumul către marea performanţă. În aprilie, jucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep, 18 ani, a disputat primele ei partide în turneele din circuitul mondial profesionist. Chiar la prima sa apariţie, jucătoarea legitimată la CS Idu Mamaia şi LPS „Nicolae Rotaru" a ajuns în sferturile turneului de la Marbella (Spania) şi a făcut un salt de 22 de locuri în ierarhia mondială. A urmat Barcelona, unde a pierdut chiar din primul tur, şi apoi Fes (Maroc), turneul de care constănţeanca îşi va aduce mereu aminte cu plăcere. La doar al treilea turneu major al carierei, Simona Halep a jucat finala. A fost o întrecere lungă pentru că jucătoarea de la malul mării a fost nevoită să joace şi două meciuri de calificare.
Ajunsă pe tabloul principal de concurs, constănţeanca a trecut fără probleme până în sferturi, acolo unde o aştepta prima mare încercare a carierei, întâlnirea cu elveţianca Patty Schnyder, deţinătoarea a 11 titluri mondiale şi numărul 47 mondial. Până şi adversara Simonei a recunoscut că nu a putut face nimic pentru a se impune. Schnyder a scris pe blogul ei: „Mi-a fost imposibil să câştig în faţa acestei tinere jucătoare plină de calităţi!". Constănţeanca a învins-o pe elveţiancă cu scorul de 6-2, 7-6 şi s-a calificat în semifinale, unde a trecut de sportiva cehă Renata Voracova, locul 106 WTA (7-5, 6-4). A urmat finala în compania unei alte sportive din Cehia, Iveta Benesova. Cele două se întâlniseră şi în urmă cu trei săptămâni, la Marbella, constănţeanca având câştig de cauză. Presiunea ultimului act a fost decisivă. Halep nu a putut face faţă acesteia şi adversarei şi a fost nevoită să se recunoască învinsă, scor 4-6, 2-6. Concluzia acestui turneu a tras-o chiar Halep, care a declarat: „Tenisul este mult mai frumos la nivel înalt!". @N