Stiaţi că în Spania dacă scuipaţi pe stradă riscaţi să primiţi o amendă de până la 1500 de euro?
Am primit ieri un e-mail în care se prezenta o campanie şi o petiţie numite Clujul fără flegme. Se propune introducerea unor amenzi în cazul cetăţenilor care scuipă în locuri publice.
Pentru mine această iniţiativă este binevenită şi nu e doar un moft cred eu. Nu e vorba doar de bun-simţ şi de civilizaţie, e vorba de mediul în care ne creştem copiii. Nu o sa uit imaginea unui copilaş care culegea pietricele prin parc şi a ajuns cu mâna într-un scuipat. Sau două fete care mergeau pe stradă, iar un nene care mergea în paralel a scuipat, iar vântul a îndreptat flegma spre părul fetelor.
Aici găsiţi mai multe detalii despre această campanie. Este precizat că în oraşe precum Bucureşti, Iasi, Târgu Mureş şi Bârlad aceste amenzi au fost deja introduse. Aş dori să îi întreb pe locuitorii acestor oraşe dacă iniţiativa aceasta se aplică sau este doar pe hârtie, iar pe locuitorii oraşelor unde încă unde nu s-a implementat aşa ceva dacă sunt de acord cu această lege.
Argumentul că nu m-am putut abţine, nu puteam să înghit pe care l-am auzit cel mai des nu cred ca ţine, având în vedere că există şerveţele. Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
Stiaţi că în Spania dacă scuipaţi pe stradă riscaţi să primiţi o amendă de până la 1500 de euro?
Am primit ieri un e-mail în care se prezenta o campanie şi o petiţie numite Clujul fără flegme. Se propune introducerea unor amenzi în cazul cetăţenilor care scuipă în locuri publice.
Pentru mine această iniţiativă este binevenită şi nu e doar un moft cred eu. Nu e vorba doar de bun-simţ şi de civilizaţie, e vorba de mediul în care ne creştem copiii. Nu o sa uit imaginea unui copilaş care culegea pietricele prin parc şi a ajuns cu mâna într-un scuipat. Sau două fete care mergeau pe stradă, iar un nene care mer