În seara zilei de 25 decembrie 1916 (stil vechi, 7 ianuarie 1917, stil nou), locotenentul Rommel pătrunde cu armata germană în Găgeşti-Vrancea, într-o acţiune pe care o va descrie ulterior în cartea „Infanteria atacă". Drumul nemţilor până aici a fost mult mai greu decât credea generalul Mackensen.
Unităţile militare germane cuceresc Bucureştiul şi se îndreaptă către Moldova, convinse că vor obţine o victorie fără mari sacrificii. Este cunoscută remarca generalului Mackensen cum că într-o săptămână îşi va bea cafeaua la Iaşi.
El nu ştia însă că va avea de înfruntat două mari piedici: zona Râmnicu Sărat şi linia Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz. Prima zonă era înţesată de trupele româneşti şi ruseşti, care se retrăgeau spre Mărăşeşti.
Pe 6 decembrie, trupele germane ocupă Ploieştiul, ocazie cu care întocmesc un plan privind începerea unei ofensive prin care să ajungă în spatele trupelor din sectorul Râmnicu Sărat - Focşani, cu scopul de a opri retragerea şi de a distruge toate unităţile care se aflau între Bucureşti şi Râmnicu Sărat. Întreaga acţiune intra sub comanda generalului Falkenheim, care miza pe un atac fulger. În acest sens, trupele germane vor trece Carpaţii cu direcţia Buzău.
Ofiţerii germani nu luaseră în calcul faptul că Statul Major al armatei române prevăzuse o astfel de posibilitate. Tocmai de aici şi marea lor surpriză când, înaintând pe linia Dumitreşti-Cândeşti, au fost întâmpinaţi de un puternic atac de infanterie. Unităţile româneşti, conduse de generalul Prezan, erau deja plasate în punctele cheie. Luptele din decembrie 1916 au avut ca scop întârzierea înaintării inamicului, pentru a da posibilitatea grosului armatei române să ajungă în zona Mărăşeştiului. Militarii români de aici, adunaţi în grupul Râmnic, vor lupta în zilele de 12-18 decembrie 1916 sub comanda generalului Văitoianu
În ziua de 25 decembrie 1916, un vis
