Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria se rupe în investiţii

Publicat in GAZETA de SUD, luni 3 mai 2010 ·

Primăria Craiova trage tare să cheltuiască 95 de milioane de euro, bani europeni care pot fi accesaţi prin Programul Integrat de Dezvoltare. Dacă va reuşi acest lucru, soarta Băniei va fi alta în următorii 20 de ani, crede Mărinică Dincă, primarul delegat să-i ţină locul lui Antonie Solomon. La această sumă de adaugă fondurile provenite din bugetul local, fie că e vorba de cele care provin din taxe şi impozite sau din împrumuturi bancare.

Salvarea Craiovei vine de la Comisia Europeană. Cu un buget local ciuntit de criza economică, singura speranţă de a schimba faţa oraşului stă în banii europeni, care pot fi atraşi prin proiecte. Şi nu sunt puţini: 95 de milioane de euro. Cu această sumă, municipalitatea ar putea asfalta toată Craiova şi ar putea construi infrastructura pentru dezvoltarea economică. Reprezentanţii primăriei se laudă că asta au şi început să facă şi că vor continua politica investiţională demarată. „Este foarte important pentru Craiova ce vom face în următorii trei ani pentru că de asta depinde dezvoltarea pe următorii 20 de ani. Prin Planul Integrat de Dezvoltare putem atrage fonduri nerambursabile de 95 de milioane de euro. Avem 72 de proiecte“, a spus Mărinică Dincă.

Ce facem cu banii?

În principiu, reabilităm străzile, bulevardele şi reţeaua de canalizare şi alimentare cu apă, dar o parte din bani vor fi folosiţi şi pentru realizarea parcului acvatic de la Luncă sau pentru reabilitarea Centrului Istoric al oraşului. De exemplu, aşa cum reiese dintr-o situaţie cu investiţiile în derulare, pentru reabilitarea şi modernizarea platoului Teatrului Naţional contractul de execuţie din etapa întâi este de peste şapte milioane de lei din care s-au plătit până acum 5,3 milioane de lei executantului, firma Uti Grup. Lucrarea este prevăzută să se termine luna viitoare. Pentru reabilitarea termică a 175 de blocuri, primăria a

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 32 minute
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 34 minute
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Ministrul Finanțelor: „DATORIA publică a României va ajunge la 60% din PIB până la finalul anului. Niciodată n-am fost atât de rău ca acum”

Gandul acum 13 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că datoria publică s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 1.100 de miliarde de lei. România riscă pierderea calificativului de investiții, în lipsa unor măsuri fiscale urgente. Datoria publică a

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

Vremea

București
acum

25°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°