Timp de aproape 25 de ani, Huesch a fost negociator şef din partea RFG, primind această însărcinare în 1968, din partea guvernului cancelarului de atunci, Kurt Georg Kiesinger. Misiunea sa s-a încheiat odată cu prăbuşirea regimului Ceauşescu, în 1989. Sarcina sa oficială era aceea de a negocia cu România referitor la plecarea etnicilor germani. Condiţia pe care el a pus-o a fost aceea de a avea libertatea de a decide cum negociază, urmând să aibă acces direct la cel care l-a însărcinat, anume Gerd Lemmer, pe acea vreme secretar de stat la ministerul federal pentru refugiaţi şi expulzaţi, respectiv la unul din miniştri. Lemmer a acceptat aceste condiţii, însă Huesch nu a primit un contract scris cu guvernul federal, dat fiind că "afacerea era extrem de riscantă la acea vreme". Important era sprijinul din partea Crucii Roşii Germane, care însă nu a vrut să dirijeze acţiunea, scrie ziarul german Siebenbuergische Zeitung, citat de Agerpres.

La început, România nu a acceptat decât bani peşin, înregistrările plăţilor cash fiind făcute de Dr Ewald Garlepp, avocat şi notar la Stuttgart, a cărui sarcină era aceea de a-l introduce pe Huesch la partenerii români de negocieri. Mai târziu, plăţile s-au efectuat prin cec-uri iar şi mai târziu prin transfer. În negocierile cu România era vorba în esenţă de două subiecte. În primul rând, partea română trebuia să se oblige să lase să plece în Germania un anumit număr de etnici germani într-o anumită perioadă de timp. În al doilea rând, partea germană trebuia să se oblige că va plăti României o anumită sumă pentru fiecare german plecat. În faza de început, ambele părţi erau nesigure dacă să aibă încredere una în cealaltă, românii explicând clar că aceste lucruri sunt strict secrete iar dacă germanii publică ceva totul se va încheia. Nici partea germană nu avea interes ca aceste lucruri să ajungă la opinia publică, dat fiind