Mai mult de 4.500 de companii de transport din piata locala au inchis activitatea in ultimul an si jumatate, iar parcul de autovehicule rutiere inscris in circulatie s-a redus cu 40.000 de unitati, la 105.000 de unitati in prezent, potrivit statisticilor Autoritatii Rutiere Romane (ARR) citate de Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri (UNTR).
Cauzele identificate de UNTRR sunt multiple, cele mai importante fiind presiunea pe pret, concurenta neloiala, reducerea volumelor transportate si lipsa unei infrastructuri care sa permita reducerea costurilor de transport.
"Ceea ce s-a intamplat in ultimul an, aceasta recesiune prelungita, in mod normal a exclus din piata o parte din operatori. Nu neaparat pe cei mici sau pe cei incorecti, ci si pe cei din companiile mari sau corecte. Recesiunea a muscat din ambele parti", a declarat Constantin Isac, presedintele UNTRR.
Cel mai mare transportator local care a intrat in insolventa in ultimele sase luni este compania CETA din Bucuresti, care avea in 2008 o cifra de afaceri de 37 mil. euro, 550 de angajati, iar flota depasea 160 de autocamioane.
Potrivit datelor ARR, in primele luni din 2010 doar 105.000 autovehicule comerciale aveau copii conforme, fata de 144.000 de unitati la final de 2008. Pentru fiecare din vehiculele rutiere detinute de operatorii de transport rutier si utilizate la operatiuni de transport rutier, autoritatile elibereaza cate o copie conforma cu exemplarul original al licentei de transport, copie fara de care respectivul autovehicul nu poate fi utilizat.
O mare parte din aceste autovehicule de transport rutier de marfa sau persoane apartin companiilor de transport de volum mic, care nu au putut sa mai continue activitatea din cauza problemelor financiare. Totodata, cateva mii de autovehicule au fost garate de transportatori care inca activeaza, dar numai cu o parte