Informatiile negative venite de pe plan international au determinat Bursa de Valori Bucuresti sa inregistreze pierderi importante, ultimele doua zile ale saptamanii trecute fiind caracterizate de o lichiditate redusa, in conditiile absentei principalelor companii ca urmare a adunarilor generale ale actionarilor.
Lichiditatea pietei de actiuni din saptamana 26-30 aprilie a scazut cu 46%, la 86 milioane lei (20,8 mil. euro), iar segmentul obligatiunilor a generat 188 milioane lei (45,5 mil. euro).
“Ma astept ca lichiditatea sa creasca in conditiile in care marea parte dintre emitentii suspendati pentru adunarile generale vor reveni la tranzactionare. Cred ca unele actiuni vor avea o evolutie usor ascendenta in aceasta perioada pe fondul discutiilor din adunarile generale, in principal, datorita profitului prognozat pentru acest an”, a declarat Marcel Murgoci (foto), director de tranzactionare la Estinvest, pentru Wall-Street.
Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scazut cu 2,51% in ultima saptamana, la 5.727,85 puncte, in timp ce indicele compozit al pietei, BET-C, a pierdut 2,42%, pana la 3.434,75 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, a inregistrat un declin de 4,29%, la nivelul de 29.556,75 puncte, iar indicele ROTX,tranzactionat la Bursa din Viena, s-a depreciat cu 2,94%, pana la 11.718,76 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a incheiat saptamana in scadere cu 3,38%, pana la 562,48 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a pierdut 2,11%, pana la nivelul de 785,67 puncte.
Scaderi puternice pe SIF-uri
Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai lichide din sector, cu un rulaj de 26,41 milioane lei, si s-au depreciat cu 3,21%, la pretul de 1,81 lei, in ti