Senatorul Ion Vasile a anunţat, luni, la ieşirea din sediul PSD, că demisionează din partid, al cărui membru este de la înfiinţare, după ce a fost revocat de la şefia PSD Buzău "în mod stalinist". Vasile a mai spus că rămâne parlamentar independent, dar că nu se va afilia UNPR, potrivit Mediafax.
"Fac precizarea că sunt unul dintre membrii fondatori ai acestui partid. Astăzi nu am fost invitat la BPN. Am aflat din presă că urmează să fiu revocat în stilul stalinist, împuşcat şi pe urmă întrebat dacă cumva eşti vinovat", a spus Ion Vasile. El a arătat că revocarea sa a fost decisă de BPN la propunerea preşedintelui PSD, Victor Ponta.
"Constat că iararhiile în partid nu sunt de nicun fel respectate şi probabil că alte interese, care mă depăşesc, în niciun caz interesele politice ale acestui partd, sunt puse în discuţie în momentul de faţă", a spus Vasile.
El a arătat că nu ştie ce i se reproşează, în condiţiile în care este unul dintre cei care au făcut performanţă în PSD în cei 20 de ani de activitate.
Vasile a spus că îşi dă demisia din toate funcţiile din partid, inclusiv din partid, şi că va activa în continuare ca senator independent.
El a subliniat că nu se va alătura grupului independenţilor şi că nu va merge nici către PDL, rămânând parlamentar independent. "Sunt judecat lapidar, la propunerea unor oameni pe care i-am respectat şi i-am stimat", a spus Vasile.
Senatorul a precizat că argumentele sale, potrivit cărora sunt apăraţi oameni care încalcă legea, care au provocat o conferinţă extraordinară în cadrul filialei Buzău, nu au fost luate în considerare. El a arătat că marea sa eroare este că a făcut o plângere penală primarului municipiului Buzău, spunând că va aduce la lumină, în calitate de senator, tot ce a făcut acesta în judeţul Buzău.
Preşedintele Organizaţiei judeţene a PSD Buzău, senatorul Ion Vasile, a fost re