Când şeful delegaţiei Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks, i-a spus ministrului Muncii, Mihai Şeitan, că reforma sistemului de pensii trebuie să fie gata până la sfârşitul lunii iunie, iar modificările privind Legea unitară de salarizare în sistemul bugetar ar trebui să fie terminate pînă în luna septembrie, toată lumea era cu gândul la minivacanţa de 1 Mai.
Pe cine mai sperie contraexemplul Greciei sau prevestirile sumbre privind următoarea ţară din zona euro de pe lista neagră, Portugalia, care ar fi şi ea ameninţată de colaps?
E mai bine ca românii să rămână indiferenţi şi să-şi vadă de criza lor, pentru că altele sunt problemele lor, la fel de originale ca şi democraţia din ţara noastră. De pildă, dacă Legea unitară de salarizare (în vigoare deja de la începutul anului) este în plin proces de ajustare, proiectul Legii pensiilor stârneşte revoltă în rândul categoriilor profesionale bine plătite de stat. Proiectul se află încă la Senat, dar bătălia finală se va da la Camera Deputaţilor.
Sunt două principii care stau în calea funcţionării viitoarei legi. Primul dintre ele este cel al dreptului deja câştigat. Altfel spus, dacă cineva are pensie uriaşă, aceasta nu poate să scadă. Replica iniţiatorului proiectului de lege, adică a Guvernului, este că unele pensii s-au acordat în mod greşit până acum - este vorba de cele pentru care a lipsit ori a fost infimă contribuţia la asigurările sociale. Al doilea principiu este de natură morală: presupunând că legea va pune toate pensiile pe acelaşi calapod - cel al contributivităţii - din momentul în care va intra în vigoare, lăsându-i în pace pe cei care au apucat să se pensioneze înainte, vor fi diferenţe mari între persoane cu vechime, pregătire şi palmares profesional asemănătoare. Deci, la muncă egală, răsplata va fi diferită.
Soluţia pe care insistă majoritatea parlam
