2010 ar putea fi sfârşitul integrării europene. A început cu o tragedie greacă şi se poate termina cu o explozivă operă germană. Şi totuşi, o integrare mai mică nu este un rezultat inevitabil. O integrare mai profundă nu este doar dezirabilă, dar încă posibilă.
Criza Europei se accentuează şi devine tot mai complicată. Dacă lucrurile continuă astfel, ar putea însemna sfârşitul celui mai îndrăzneţ proiect geopolitic: integrarea europeană. Obiectivul integrării economice şi politice este vital pentru europeni.
Europa nu-şi poate apăra eficient propriile sale interese, menţine standardele de viaţă sau rămâne un actor global relevant dacă se dezintegrează din nou. Din păcate, o Europă mai puţin integrată nu este deloc de neimaginat, aşa cum era cu câteva luni în urmă.
Mai puţină integrare
Mai puţină Europă este un răspuns insuficient la problemele Greciei. Planul actual este prea mic şi vine prea târziu, agravând criza, şi contaminând şi celelalte economii vulnerabile ale Europei. Spania, Portugalia şi Irlanda pot să ţipe oricât că nu sunt Grecia: este poate adevărat, dar la fel de adevărat este şi că stabilitatea lor economică este tot mai precară.
Între timp, o Germanie prosperă, care ezită să-şi salveze partenerii mediteraneeni, îşi vede politicile umbrite de ideea că susţinerea proiectului european impune costuri intolerabile propriilor cetăţeni. Restul planetei va înceta să trateze euro ca pe un egal al dolarului, şi anumite naţiuni europene ar putea chiar renunţa la el. În acest scenariu, Germania şi Franţa rămân lideri ai lumii, iar Regatul Unit va continua să reclame mai multă relevanţă decât o justifică tot mai slaba sa economie.
Europa nu va dispărea; va continua să facă zgomot, ca să sugereze că este încă unită, economic sănătoasă şi politic coordonată. Dar restul lumii va zâmbi, ştiind că Europa a ieşit din criză mai slabă.
