Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Udrea a admirat dansurile traditionale la seara indiana de la Rex (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, luni 3 mai 2010 ·

Abdur Rahim Khan: „Luna viitoare vom organiza o seară a mâncării greceşti, apoi una a celei indoneziene, elveţiene, italiene, iar totul va culmina cu o seară a mâncării chinezeşti"

Conducerea Hotelului Rex din Mamaia a organizat vineri seară, Indian Food Night, un eveniment dedicat deliciilor gastronomice indiene, dar şi tradiţiilor şi culturii exoticei ţări.

Oaspete de onoare al serii mâncării indiene de la hotelul Rex a fost Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care a ajuns la petrecere în jurul orei 20.15. Membrul executivului a fost întâmpinat în stil tradiţional, cu lumânări, şi a fost invitat să se aşeze la masă, de unde a putut admira un dans indian, în interpretarea unei românce care a învăţat această artă în India. Apoi, un reprezentant al hotelului i-a prezentat ministrului preparatele culinare pe care cei care au ales să se înfrupte din bucătăria şi din cultura indiană urmau să le servească. Din păcate, programul nu i-a permis Elenei Udrea să zăbovească la petrecere. „Îmi pare rău că nu pot rămâne, însă programul nu îmi permite. A fost pentru prima dată când am văzut un dans indian şi îmi pare foarte rău că nu pot rămâne să gust şi din mâncare", a spus ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Pe de cealaltă parte, conducerea hotelului s-a arătat foarte bucuroasă că a putut organiza acest eveniment şi a promis ca de acum înainte Rex-ul va găzdui seri pentru cunoaşterea din punct de vedere artistic şi gastronomic a unor alte culturi. „Este o seară a mâncării indiene şi ne-am propus de mai multă vreme să aducem ceva nou pe piaţa constănţeană, pentru că în Bucureşti avem multă activitate, însă nu şi aici. Aşa că mi-am spus că de ce să nu prezentăm ceva nou şi, pentru că eu sunt originar de acolo, din India, am zis să începem cu seara mâncării indiene. De fapt, seara aceasta este începutul şi vom continua cu serile dedi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 4 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 27 minute
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 2 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 2 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Dughin, ideologul lui Putin, amenință din nou România. "Oameni ca Georgescu înțeleg asta foarte bine"

Ziare.com acum 2 ore
Ideolog al lui Putin şi propagandist al ideologiei Kremlinului, Alexander Dughin, a amenințat că, dacă nu sunt neutre, Europa de Est și România, în special, vor fi ale Rusiei. "Oameni ca Georgescu înțeleg asta foarte bine”, a spus Dughin la o dezbat

”Nu suntem pregătiţi pentru ce ne aşteaptă în 4-5 ani”. Avertismentul șefului NATO privind planurile Rusiei

Ziare.com acum 2 ore
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi, 12 decembrie, că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 3 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

O fetiță s-a curentat pe un patinoar din Ploiești. Ce spune Poliția

HotNews acum 52 minute
O fetiţă de nouă ani s-a curentat, fără a fi rănită grav, pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. Poliţia a constatat deficienţe la instal

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°