Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Balastierele care ne otrăvesc apa

Publicat in Adevarul, luni 3 mai 2010 ·

În apropierea unui cartier de locuinţe din Ploieşti funcţionează o exploatare de balast care, teoretic, a fost închisă, dar unde, în realitate, se lucrează la capacitate maximă. Aproape 100 de camioane vin zilnic să încarce nisip şi pietriş pentru şantierul autostrăzii Bucureşti-Ploieşti. Exploatarea nu a primit însă avize de funcţionare.

De mai bine de jumătate de an, pe opt hectare care înainte erau cultivate de ţăranii din Strejnic şi Târgşorul Vechi, se sapă gropi imense. Zeci de camioane sunt încărcate zilnic cu nisip şi pietriş pe care le transportă la şantierul autostrăzii Bucureşti - Ploieşti.

În doar câteva luni, gropile au ajuns, în unele locuri, la 25 de metri adâncime, iar diametrul lor ajunge la dimensiunea a cinci - şase terenuri de fotbal puse la un loc. „Pentru că săpăturile au ajuns la nivelul pânzei freatice, aceasta este poluată, din cauza expunerii la factorii de mediu. În acest moment, alimentarea cu apă a locuitorilor din zonă nu este pusă în pericol, dar, dacă exploatarea va continua, sătenii vor rămâne fără apă în fântâni", a explicat Ştefan Popescu, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Prahova.

Exploatarea din apropiere de Ploieşti era făcută iniţial de firma Metal Construct Trading 2008, înregistrată la Budeşti, judeţul Călăraşi. Din cauza neregulilor, firma a primit de la comisarii de mediu o amendă de 60.000 de lei şi administratorilor li s-a impus sistarea activităţii. Societatea a oprit activitatea, însă exploatarea de balastru se face în continuare. Responsabilă este acum societatea Agregate Sorturi Balast SRL. Ambele firme aparţin omului de afaceri Nicolae Nacu, din Călăraşi.

Amenzi pe bandă rulantă

Garda de Mediu, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Poliţia Economică şi cea Rutieră au făcut controale şi au dat amenzi în continuare. Ultima vizită a inspectorilor a fost în urmă cu două săptămâni. Activita

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi: „Nicușor, copil viclean de casă”

Gandul acum 15 minute
Elena Lasconi este convinsă că Nicușor Dan a avut o singură strategie electorală, să o scoată din joc prin sforării viclene. Candidatul și liderul USR a preluat violent centrarea lui Crin Antonescu care a întrebat nelămurit de ce Primarul General a

VIDEO Lovitură de teatru la dezbaterea prezidențială de la Digi24: George Simion a plecat chiar înainte să înceapă emisiunea, după ce i-a dat un buchet de flori Elenei Lasconi. Ce a zis

HotNews acum 3 ore
Președintele AUR George Simion s-a retras din dezbaterea prezidențială organizată de către Digi24 la Palatul Cotroceni, invocând faptul că nu poate gira o asemenea dezbatere în condițiil în care alegerile prezidențiale de anul trecut au fost anulate

Spania declară stare de urgenţă în regiunile afectate de pana masivă de electricitate

HotNews acum 25 minute
Ministerul spaniol de Interne a declarat luni starea de urgenţă în ţară după ce o pană de curent electric a afectat cea mai mare parte a Peninsulei Iberice. Ministerul a adăugat că starea de urgenţă va fi aplicată în regiunile care vor solicita aces

Intervenţie ISU la Colegiul Brukenthal din Sibiu, după ce 20 de elevi au prezentat mâncărimi la nivelul pielii

HotNews acum 2 ore
Două echipaje SMURD, o autospecială de stingere şi o autospecială CBRN au intervenit luni la Colegiul Naţional Brukenthal din municipiul Sibiu, în urma unui apel la 112 prin care s-a semnalat faptul că mai mulți elevi acuză mâncărimi la nivelul feţe

Dan Petrescu, exploziv după Dinamo - CFR Cluj: „Suntem proștii proștilor. Nepermis la acest nivel”

Gazeta Sporturilor acum 28 minute
. Dan Petrescu, antrenorul ardelenilor, a analizat remiza echipei lui pe Arena Națională. Acesta a fost nemulțumit că elevii lui nu au menținut avantajul de 1-0.

România, locul 1 la Olimpiada Balcanică de Matematică / Elevii români au obținut patru medalii de aur şi două medalii de argint

G4Media acum o ora
Ministerul Educaţiei anunţă, luni seară, că România a obţinut locul 1 la Olimpiada Balcanică de Matematică, transmite News.ro. ”Locul I pe echipe pentru România, cu patru medalii de aur şi două medalii de argint, la Olimpiada Balcanică de Matematică

Laszlo Dioszegi a spus ce antrenor pune la Sepsi, după plecarea lui Dorinel Munteanu: „Trebuie să rezolvăm”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a declarat că va numi un antrenor din cadrul clubului în locul lui

Schimb de replici acid între Nicușor Dan și Crin Antonescu: „Ați preluat retorica rechinilor imobiliari” / „Sunteți manipulat de foști ofițeri SRI”

Libertatea acum 36 minute
Momente tensionate între Nicușor Dan și Crin Antonescu în timpul dezbaterii prezidențiale organizate de Digi 24, luni, 28 aprile, la Palatul Cotroceni din București.

Incendiu la un tren marfar care transporta cereale, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Pompierii au fost alertați printr-un apel la 112, luni seara, pentru a interveni la un incendiu care a izbucnit luni la locomotiva unui marfar care transporta aproximativ 800 de tone de cereale. Incidentul s-a produs în comuna timișeană

Ucraina prezintă o contraofertă la armistițiul de trei zile decretat de Putin. „Dacă vrea pace cu adevărat”

HotNews acum 2 ore
Ucraina a răspuns la armistițiul de trei zile declarat luni de președintele rus Vladimir Putin cu o contraofertă de încetare a focului imediată și pe termen lung, transmit DPA și Agerpres. „Dacă Rusia vrea pace cu adevărat, ea trebuie să oprească fo

Vremea

București
acum

10°
mar.

3°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
vin.

14°/22°
Iasi
acum

10°
lun.

4°/19°
mar.

4°/22°
mie.

11°/23°
joi

12°/22°
Constanta
acum

lun.

5°/14°
mar.

3°/15°
mie.

8°/14°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

6°/20°
mar.

7°/20°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

16°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

10°/23°
joi

12°/23°