Alpinista în vârstă de 41 de ani, din Cluj, care a fost dată dispărută în zona creastă a Munţilor Făgăraş a fost găsită moartă de către salvamontişti, într-o prăpastie din zona Vârfului Buda, a declarat şeful Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, citat de corespondentul Mediafax.
Potrivit şefului Salvamont Argeş, Ioan Sănduloiu, alpinista, Anda Goleanu, este din Cluj-Napoca şi a încercat să facă un traseu de creastă, traversând Munţii Făgăraş din judeţul Argeş până în judeţul Sibiu.
El a spus că femeia a plecat în munţi singură, încă de vineri, dar că dispariţia acesteia a fost anunţată abia luni de către prietenul său, care nu a mai putut să ia deloc legătura cu ea pe telefonul mobil.
Conform sursei citate, operaţiunea de căutare a femeii a fost dificilă întrucât exista pericolul producerii unor avalanşe, riscul fiind de gradul al patrulea pe o scară de până la cinci.