Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Femeile sunt în siguranţă doar în cinci ţări europene

Publicat in Romania Libera, luni 3 mai 2010 ·

Monaco, Malta, Liechtenstein, Islanda şi Andorra au avut zero crime împotriva femeilor între 2000 şi 2006, în timp ce în Spania violenţa conjugală a crescut cu 15% în această perioadă. Din 70 analizate, doar în cele cinci telejurnalele nu difuzează ştiri despre crime în familie, potrivit NewsIn.

Altfel spus. sunt ţări care "nu îşi omoară femeile", cum a spus Jose Sanmartín, director la Instituto Centro Reina Sofía (ICRS), deşi aceste ţări nu au legi specifice de luptă împotriva violenţei domestice, notează ziarul ABC.

Nu există vreun motiv ştiinţific care să explice de ce în aceste ţări femeile nu sunt asasinate ca în restul lumii, dincolo de dimensiunile geografice reduse, care ajută la o colaborare a tuturor forurilor la sarcinile de prevenire. Un studiu condus de Sanmartin discerne datele studiate în 70 de ţări, după recompilarea cifrelor furnizate de 300 de instituţii, în principal Ministerele de Interne şi de Justiţie. Raportul face de asemenea distincţie între 'feminicidul', sau asasinatele de femei, comise de o rudă -violenţă domestică sau de soţ/ partener- violenţă conjugală propriu-zisă.

Spania ocupă un loc de mijloc, cu 36 de feminicide comise între 2000 şi 2006. În total, asasinatele de femei de mâna soţilor sau foştilor soţi şi cele comise de o rudă apropiată au crescut în Spania cu între 15,16% şi 6,7% respectiv în această perioadă, contrar majorităţii ţărilor analizate care au înregistrato scădere importantă a feminicidelor. "Femeile în Spania par să fie mai sigure pe stradă decât în propria casă", deoarece şapte din zece victime au fost asasinate la domiciliu, a spus Sanmartin.

Potrivit studiului, cifrele feminicidelor strânse în 44 de ţări (63% europene) arată că, în medie, în 2006 au existat 19,4 de victime la un milion de femei de peste 15 ani. Indicele este "foarte alarmant" în America, unde media este de 40 de victime la u

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°