Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Ioan Fleşaru, masterand cu cupon de pensie

Publicat in Adevarul, luni 3 mai 2010 ·

Ani buni a fost radiotelegrafist în armată, la Unitatea de Aviaţie Craiova, iar de când a ieşit din câmpul muncii îi uimeşte pe cei din jur cu cheful său de a se şcoli în diverse domenii.

Când vine vorba să vorbească despre sine apelează la versurile lui Constantin Brânzan, pe care acesta i le-a dedicat cu ceva timp în urmă: „El e As în toate cele, schimbă până şi schimbarea, idei are câte-n stele, lipseşte doar...finalizarea“. De cum s-a pensionat a simţit că rostul lui e altul şi nu acela de a a-şi număra zilele rămase până la marele sfârşit.

A început prin a se înscrie la Şcoala de Jurnalistică, dornic să cunoască universul mass-media. Atunci s-a născut şi ideea de a se redefini. Nu mai voia să fie doar un fost radiotelegrafist. „Mi s-a schimbat viaţa atunci“, spune Ioan Fleşaru, iar ce a urmat confirmă cele zise de el. Adept al zicalei „tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte“, a hotărât să renunţe la vicii. A spus adio tutunului, cafelei şi alcoolului, iar carnea a înlocuit-o cu linte şi soia, iar acum se simte mai bine ca niciodată.

Poftă de învăţare

În urmă cu doi ani se licenţia în Comunicare şi Relaţii Publice, iar anul acesta pune punct masterului „Antrenament şi performanţă sportivă“. Acum două luni a absolvit un curs de alpinism utilitar. „Deja mă antrenez pe schelă. Mă simt pregătit să fac faţă unor solicitări în acest sens“, afirmă Fleşaru. Curios din fire, dar şi dornic de-o specializare care să-l ajute să îşi completeze veniturile, şi-a luat şi o legitimaţie de antrenor de fotbal pentru copii şi juniori.

Până să plece din Craiova în Bucureşti, se recomanda drept ziarist, scriitor, numismat, oracolist, rapsod. „Am scris la «Raţiunea» şi câteva epigrame. Îmi place să recit versuri şi să citesc munţi de cărţi. Pentru asta trebuie să îi mulţumesc profesorului meu de română din şcoală, care m-a făcut p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 2 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 49 minute
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 59 minute
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°