Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheorghe Nichita, primarul Iaşiului: „Suntem scoşi de sub urmărire penală“

Publicat in Adevarul, marți 4 mai 2010 ·

Primarul Gheorghe Nichita a anunţat că a primit ieri o scrisoare de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) privind cercetările în cazul Palas conform căeia ar fi primit decizia de neîncepere a urmăririi penale.

Edilul a menţionat că, după cinci ani, atât el, cât şi consilierii locali din mandatul trecut sunt scoşi de sub urmărire penală pentru tentativă de abuz în serviciu cu obţinerea unui folos. Totodată, Nichita a susţinut că în cazul său s-a dat rezoluţia de neurmărire penală (NUP) pentru fals şi uz de fals, dar şi în cazul subevaluării unor bunuri concesionate.

„Ieri am primit o corespondenţă de la DNA, iar pe 24 mi s-a prezentat rezoluţia în cazul Palas în care se precizează că suntem scoşi de sub urmărire penală. De cinci ani acest dosar a fost tărăgănat. În final, s-a dovedit că nu am făcut nimic ilegal", a spus Nichita.

Sesizarea în cazul Palas a fost făcută la DNA Iaşi în 2005, când s-a dat neurmărire penală. Ulterior, dosarul a fost deschis la DNA Bucureşti, iar cercetările au fost reluate în urmă cu cinci ani. „Nu-i voi ierta niciodată pe cei care au făcut sesizările la DNA. În cinci ani, patru oameni dragi au plecat pe lumea cealaltă gândindu-se că eu aş putea păţi ceva", a spus consilierul local Constantin Neculau, fost viceprimar în mandatul 2004-2008.

Unul din cei care a făcut sesizarea la DNA Bucureşti, consilierul local Sorin Ionescu a precizat că deşi procurorii au cercetat modul în care s-a derulat investiţia din centrul Iaşiului, lucrările la ansamblul imobiliar au continuat. „Sunt de acord că cercetările au durat destul de mult, dar proiectul a mers înainte. Că nu s-a finalizat, deşi ar fi trebuit, ţine de altceva, nu de cercetările DNA", a spus Ionescu.

Vom reveni cu amănunte.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Goldman Sachs a primit o lovitură de 900 de milioane de dolari

Mediafax acum 4 ore
Goldman Sachs a primit o lovitură de 900 de milioane de dolari cu investiţia în Northvolt. Colosul american de investiţii este al doilea cel mai mare acţionar al producătorului suedez de baterii care a depus în această săptămână cererea de faliment,

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°