21 de elevi din Baia Mare s-au întors de la Festivalul Mondial al Creativităţii în Şcoală, care a avut loc la Sanremo, cu trei premii I. La festival au participat peste 2.000 de copii din 16 ţări.
Cei 21 de elevi conduşi de profesorul Rodica Pop, din cadrul şcolii „Nicolae Iorga”, s-au întors cu trei premii I de la Festivalul Mondial al Creativităţii în Şcoală, care s-a desfăşurat la Sanremo în perioada 21-26 aprilie. Competiţia a fost una extrem de dificilă, mai ales că în cadrul concursului au participat peste 2.000 de copii din 16 ţări, care s-au întrecut în creativitate şi talent artistic.
200 de căsuţe pentru păsări
„Concursul s-a desfăşurat pe 18 secţiuni, din care noi am participat la trei dintre ele, unde am câştigat locul I. A fost vorba despre două proiecte realizate de elevii şcolii «Nicolae Iorga», pe care le-am demarat în acest acest an şcolar, şi unul al şcolii «Avram Iancu». Astfel, portofoliile eleviilor au fost traduse şi înscrise în concurs, iar în urma preselecţiei am fost invitaţi să participăm în cadrul festivalului”, a declarat coordonatonatorul proiectelor, Rodica Pop.
Proiectele cu care elevii băimăreni au participat la concurs şi care au fost premiate în cadrul festivalului au fost „Joc cu nasturi - O abordare nouă, un accesoriu vechi“, demarat de şcoala „Nicolae Iorga” în parteneriat cu Muzeul de Istorie şi Arheologie, şi Proiectul Şcolar Naţional „Aripi - salvaţi păsările“, care a constat în construcţia a peste 200 de căsuţe pentru păsări, toate realizate de elevi cu vârste cuprinse între 9 şi 13 ani. Cel de-al treilea premiu I câştigat a fost obţinut de elevii şcolii „Avram Iancu”, în cadrul secţiunii de eseuri, „Click Art”, pe tema „Soluţii pentru eradicarea sărăciei”, proiect coordonat de profesorul Dorina Miclăuş.
Peste 300 de kilograme de nasturi
Un succes deosebit l-a înregistrat proiectul „Joc