Dincolo de învăţatul cititului, scrisului şi al regulilor fundamentale de comportare în societate, învăţământul de tip teoretic se adresează numai unei părţi dintr-o generaţie. Dar învăţământul teoretic este doar o opţiune dintr-o gamă largă de formări practice, deprinderi de meşteşuguri şi ucenicii pe lângă un meseriaş formator. Acestea corespund varietăţii de talente şi vocaţii ce compun o generaţie. Imensa eroare a socialismului, atât cel dinainte, cât şi cel de după 1989, a constat în transformarea învăţământului într-un mijloc de parvenire socială. În loc să ridice toate meseriile şi ocupaţiile necesare într-o comunitate la acelaşi nivel de demnitate, cel al unei activităţi în slujba aproapelui, comunismul a creat o nouă ierarhie bazată pe parcurgerea unor etape de şcolarizare şi pe valorizarea abuzivă a unor discipline sau şcoli speciale. Astfel, învăţământul s-a transformat într-o scară a accesului la putere în societatea comunistă, iar, foarte repede, produsul nu a mai fost cunoaşterea, ci diploma, o formă fără fond. Învăţământul preuniversitar şi universitar s-a redus la o strategie de absolvire, de aici nu a mai fost decât un pas până la corupţia universitară şi comerţul de diplome din perioada postcomunistă. Acest sistem a dus, pe de altă parte, la deprecierea formărilor profesionale şi, în cele din urmă, la dispariţia meseriilor. Educaţia teoretică s-a generalizat şi a devenit pentru o mare parte a tinerilor cu adevărat un cumplit meşteşug de tâmpenie, adică total neadecvat vocaţiilor şi nevoilor lor.

Remediul la criza educaţiei pe care îl propune creştin-democraţia constă în revalorizarea meseriilor şi recunoaşterea demnităţii egale a tuturor vocaţiilor profesionale, artistice sau teoretice. În acest sens, şcoala primară şi gimnazială are menirea să ofere şansele timpurii ale formării intelectuale sau profesionale ale tânărului. La acest nivel