Liceenii de clasa a XII-a au demostrat la proba de evaluare a competențelor digitale că se descurcă bine în fața calculatorului.
Rezultatele finale arată că 80 la sută dintre elevii evaluați au fost certificați ca utilizatori experimentați sau avansați. Tezele elevilor au fost corectate în școli de către profesorii din comisia de examinare, iar datele finale au ajuns la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău unde s-a realizat și centralizarea lor.
"Din cei 6.283 de elevi înscrişi, au fost prezenţi şi evaluaţi 5.848. În urma examinării, 2645, adică 45 la sută, au fost certificați ca utilizatori experimentați, 2078, respectiv 35 la sută, au primit certificat de utilizator avansat, 990 sunt de nivel mediu și doar 164 s-au încadrat în categoria utilizator începător", ne-a spus Claudia Merticaru, purtător de cuvânt ISJ Bacău.
Au avut dreptul să echivaleze proba D și s-au folosit de el, un număr de 316 elevi care aveau deja un atestat ECDL, recunoscut de Ministerul educației. Diferența de 119 elevi nu s-au prezentat la evaluare. Proba D a examenului de bacalaureat s-a desfășurat în perioada 19 - 29 aprilie. Următoarea probă, cea de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă modernă (proba C) se va desfăşura în perioada 31 mai - 4 iunie 2010.