Infopress Group (IPG), cea mai mare tipografie de pe plan local, infiintata in 1992, a fost preluata de catre fondul de investitii spaniol GED in urma unei tranzactii de 12 mil. euro, suma din care 80% merge catre plata creantelor.
GED este al treilea fond de investitii care preia pachetul majoritar al tipografiei in ultimii 10 ani, dupa Baring European Central Fund si fondul islandez KVOS.
"Tranzactia a avut loc, iar echipa de management ramane la conducere. Vom avea un nou director general de la GED, iar deocamdata ne concentram pe consolidarea portofoliului de clienti", a declarat Sergiu Verde, director de vanzari al Infopress.
Fondul de investitii GED, care controleaza companiile Happy Tour, Diamedix, Rosegur sau Fonomat, a preluat pentru 12 milioane de euro 92% din actiunile Infopress, dupa negocieri care au durat aproximativ doua luni.
Suma are ca destinatie, potrivit reprezentantilor GED, acoperirea unor plati catre furnizori si banci si constituirea de lichiditati pentru extindere.
"Tranzactia prin care GED a preluat Infopress a avut loc in doua etape. In prima faza Geza Petroczki (director operational) alaturi de Daniel Adam (director financiar) au preluat integral compania de la holdingul Kvos, achizitie finantata din resurse proprii, pentru ca apoi, in etapa a doua, sa aiba loc un proces competitiv de cautare a unui investitor strategic care putea sprijini compania cu bani", a spus Matei Paun, proprietarul BAC Investment, companie care a fost consultantul Infopress in tranzactie. In tranzactie au mai fost implicate casele de avocatura Biris & Goran, Vilau & Mitel, dar si compania de audit Ernst & Young.
In urma tranzactiei 8% din actiunile companiei au ramas in proprietatea managementului.
Patru proprietari in 18 ani
Compania a fost infiintata in urma cu 18 ani pentru tiparirea ziarului local, ajungand la