Primăria Craiova şi Serviciul Public Administraţia Pieţelor şi Târgurilor (SPAPT) îşi pasează reciproc responsabilitatea desfiinţării Târgului Romaneşti, deşi Serviciul este în subordinea primăriei, iar demersul ar fi putut fi asumat la unison.
Nu întâmplător, spun surse politice, întrucât primăria este controlată de PD-L, administraţia pieţelor, de PSD, iar impactul social al evenimentului va fi greu digerabil. Totul a început în urmă cu câteva zile, când directorul pieţelor, Gheorghe Călinoiu, le-a transmis comercianţilor somaţii de evacuare, cu termenul 17 mai. Somaţiile sunt semnate de directorul Călinoiu, iar în stânga jos poartă inscripţia „Pt. Primar: Viceprimar Mărinică Dincă“, acoperită parţial cu pastă corectoare. Nu există semnătura viceprimarului. La prima vedere, graba directorului pare motivată de anunţul ADR Sud-Vest „Oltenia“ referitor la delimitarea terenului din proiectul de construire a Centrului Multifuncţional, necesară la semnarea acordului de finanţare. Acţiune cu termen 60 de zile. Lucrurile nu stau însă tocmai aşa. Primăria Craiova a înştiinţat oficial SPATP în martie 2009 că trebuie să ia măsuri pentru dezafectarea Târgului Romaneşti, însă Călinoiu nu a mişcat. Acesta spune că a procedat aşa cum a considerat mai bine pentru societatea craioveană. „E adevărat că am primit acea adresă. Însă era ceva vag. Toate contractele erau în derulare, era vorba de un impact social foarte mare. M-am gândit că e mai bine să nu luăm o astfel de măsură. Dar nici nu am mai încheiat contracte pe un an, ci pe trei luni, pe care le-am reînnoit periodic, ca în cazul în care se ia o decizie să fie rezolvată problema contractelor. La un moment dat am solicitat primăriei o reconfirmare, dar nu am primit nimic. Acum mi s-a comunicat că terenul trebuia să fie eliberat, că trebuie demarat proiectul. Eu ce puteam să fac?“, a spus directorul SPAPT, Gheorghe Că