Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ia te uită!

Publicat in GAZETA de SUD, marți 4 mai 2010 ·

Gorila Joe

(Mighty Joe Young)

În rolurile principale: Bill Paxton, Charlize Theron, Rade Serbedzija

Regia: Ron Underwood

Aventură - 1998

Remake al clasicului „Mighty Joe Young“ din 1949, povestea unei prietenii extraordinare dintre o fată orfană şi o gorilă tanzaniană care cresc împreună într-o fermă din inima Africii, dar au apoi de înfruntat pericolele „junglei umane“ din Los Angeles.

Jill Young (Charlize Theron) a crescut într-o fermă africană, avându-l ca prieten de joacă pe Joe, o gorilă de dimensiuni impresionante. Jill însă e mai puţin impresionată de faptul că Joe măsoară patru metri şi jumătate înălţime, cât de resursele lui de afecţiune şi înţelegere, de comportamentul aproape uman. Din păcate, adus în civilizaţie, Joe are toate motivele să înceapă să antipatizeze rasa umană.

Pentru a-l salva de braconierii care îl urmăresc cu o agresivitate crescută, Jill şi Gregg (Bill Paxton), un zoolog venit în cercetare în Africa, decid să-l ducă pe Joe într-o rezervaţie din California. Dar nici acolo nu e în siguranţă pentru multă vreme. Devenit acum celebru, Joe reprezintă o pradă de o valoare substanţială pe piaţa neagră a traficului de specii pe cale de dispariţie. Simţindu-se tot mai derutat şi mai ameninţat în lumea creată de om, Joe fuge din captivitate, stârnind panică şi haos în Los Angeles. Transformat într-o terifiantă forţă a naturii, Joe distruge totul în calea sa. Salvarea lui stă numai în puterea lui Jill şi a lui Gregg de a lupta împotriva prejudecăţilor şi de a convinge autorităţile că agresivitatea lui Joe a fost provocată tocmai pentru că se urmăreşte distrugerea lui. În cele din urmă, Joe însuşi dă dovadă de o emoţionantă generozitate, demonstrând tuturor că şi în pieptul unei gorile uriaşe poate să bată o inimă nobilă şi plină de curaj... Filmul a primit pe site-urile de specialitate nota 6,5.

An

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum o ora
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum 2 ore
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

Bărbatul suspectat că și-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinței sale. S-au tras focuri de armă

Ziare.com acum 44 minute
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani suspectat că şi-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinţei sale, fiind imobilizat de către poliţişti, după ce s-au tras şi două focuri de armă în plan vertical. ”În urmă cu puţin timp, băr

Miniştrii de Finanţe din G7 vizează un acord de principiu cu privire la folosirea veniturilor generate de activele ruse blocate

News.ro acum o ora
Miniştrii Finanţelor din G7, reuniţi în Italia, urmează să pun ă sâmbătă bazele unui acord de principiu asupra folosirii veniturilor generate de activele ruse blocate în vederea ajutării Kievului, însă decizia finală urmează să fie luată la summitul

De ce Nicușor Dan înseamnă pentru bucureșteni frig și apă rece: datoriile PMB la termoficare, duse la 1 miliard de lei

Adevarul acum 53 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a reușit „performanța” de a duce, în cei aproape patru ani de mandat, datoriile PMB la ELCEN, pentru termoficare, de la 250 de milioane, la 1 miliard de lei. În lipsa plății datoriilor restante, furnizarea agentului 

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 2 ore
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Adevarul acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 1:27, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCD

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 3 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 3 ore
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Vremea

București
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°