La 14 aprilie 2010, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale două capitole din Legea 144/2007 privind Agenţia Naţională de Integritate (ANI): dispoziţiile generale şi întreaga procedură de control. Curtea susţine că ANI are atribuţii jurisdicţionale, comportându-se ca o justiţie paralelă. Decizia este paradoxală pentru că, în chiar cuprinsul ei, Curtea explică faptul că deciziile ANI pot fi contestate în justiţie. Dacă vom continua pe aceeaşi linie de argumentare, vom ajunge în mod necesar la concluzia că orice instituţie publică de control este o justiţie paralelă şi trebuie desfiinţată. Din acel moment, România va deveni în sfârşit o ţară veselă, cu politicieni şi oameni de afaceri total lipsiţi de griji.

În plus, Curtea a decis că publicarea declaraţiilor de avere şi de interese încalcă protecţia vieţii private a persoanelor aflate în funcţii publice. Curtea nu explică cum se încalcă viaţa privată prin publicarea declaraţiilor şi nici dacă această încălcare este justificată sau nu – criterii aplicate de CEDO.

Tot Curtea a stabilit că refacerea Legii ANI nu este posibilă decât prin intermediul unei noi legi emise de parlament. Interesantă şi nouă idee! Probabil, Curtea a încercat să evite o reacţie rapidă a guvernului – aşa cum s-a întâmplat în cazul CNSAS – şi a ţinut neapărat ca ANI să ajungă de la început în parlament. În treacăt fie spus, această nouă găselniţă este complet în afara Constituţiei, care permite modificarea legilor prin ordonanţe şi viceversa pentru că cele două tipuri de acte normative au valoare juridică egală (fac excepţie legile prin care se modifică prevederi ale Constituţiei). Dar puţin contează Constituţia, atunci când trebuie să scăpăm de o instituţie incomodă.

Guvernul a redactat un nou proiect de lege, iar preşedintele a chemat la consultări partidele pentru a le solicita respectarea unei proceduri de urgen