A distrus o discotecă şi a agresat mai multe persoane după ce a băut bine. Este vorba despre un tânăr de 30 de ani din Ariceştii Rahtivani care a fost arestat pentru faptele lui de vitejie.
În noaptea de 2 mai, în jurul orei 0.30, într-o discotecă din comuna Ariceştii Rahtivani a avut loc o altercaţie.
Poliţiştii au aplanat starea conflictuală şi au deschis o anchetă. Din primele cercetări a rezultat că R. Valentin de 30 ani, din localitate, pe fondul consumului de alcool, a agresat mai multe persoane şi a distrus bunuri din incinta discotecii.
Acesta a fost reţinut şi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
Urmare a activităţilor desfăşurate de poliţişti, în cauză au fost administrate noi probe, iar Parchetul a promovat propunerea poliţiştilor de arestare preventivă a suspectului.
Astfel, Judecătoria Ploieşti a emis pe numele lui R. Valentin mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acesta a fost încarcerat în arestul I.P.J. Prahova.
Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos