Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Ştefania Stancu vrea să devină creatoare de modă

Publicat in Adevarul, marți 4 mai 2010 ·

A descoperit lumea modei la Palatul Copiilor, iar în numai un an a învăţat să croiască rochii elegante după modele proprii. Maşina de cusut şi acul nu mai au secrete pentru Ştefania.

Colegele de clasă au atras-o către cercul de Creaţie şi design vestimentar de la Palatul Copiilor. Ideea de a croi haine originale a fascinat-o de la început. „Eu mergeam la cercul de Matematică aplicată, iar colegele mi-au zis să încerc să vin şi la cursurile de design vestimentar, pentru că ele erau încântate de ceea ce învăţau. Mi-a plăcut de prima dată activitatea de aici şi acum vreau să învăţ cât mai multe lucruri noi despre acest domeniu“, îşi aminteşte Ştefania.

Nici măcar ideea de a folosi maşina de cusut nu au speriat-o pe copila care, deşi era în clasa a II-a, ştia deja să facă goblenuri şi alte obiecte decorative. „Mi-a plăcut de mică să lucrez goblen şi încă îmi mai place. Când am venit aici, la Palat, am continuat practic ce începusem. De acul de cusut nu îmi era teamă deloc, iar în cel mai scurt timp m-am împrietenit şi cu maşina de cusut. Nu este greu de folosit, mai ales dacă îţi place ceea ce faci“, mărturiseşte Ştefania.

Se relaxează croind ţinute de ocazie

Acum, la un an de la prima lecţie de design, spune că aceasta este pasiunea vieţii sale. În atelierul de creaţie se relaxează, iar acasă, atunci când are timp liber are grijă îşi citească pe internet despre tendinţele în modă şi să caute fotografii cu cele mai interesante ţinute. „Nu mă plictisesc niciodată în atelier. Vin chiar şi de două ori pe săptămână, deşi cursul se ţine o dată pe săptămână. De multe ori lucrez şi acasă, atunci când am timp. Acum fac un costum indian şi mi se pare o creaţie deosebită, de aceea lucrez la el şi acasă şi la Palat“, povesteşte micul designer vestimentar.

Cel mai mult îi place să lucreze rochii de seară. A învăţat să îmbine culorile şi să asorteze

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 13 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 10 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°