Finalul de campionat nu ne abando­nează în plictis. Fotbalul aproxima-tiv etalat de pacienţii primei di­vizii la­să mult loc întâmplării, este îm­pă­nat cu surprize de toată fru­mu­se­ţea. În­dârjirea combatantelor devine chiar hazoasă atunci când este contrapusă comicăriilor care fac rezulta­tul unor meciuri. Dacă ai suficient umor şi egală detaşare faţă de pariurile competiţiei, dacă ai renunţat la pretenţia de a căuta virtuţile unui fotbal de calitate în repertoriul unor re­petenţi, e loc de amuzament cât cu­prinde.

CFR Cluj a rămas în visarea antrenamentului din meciul cu Unirea Al­ba-Iulia şi a furat-o original de la As-tra. Pe joc, pe bune şi fără drept de apel la vreo pricină. Decesul caprei clujenilor în bătătura lui Magiun, deces consemnat în debutul etapei, a motorizat ambiţiile vecinilor de clasament. Prima echipă care a dat testul căţărării pe val a fost Steaua. O victorie a secunzilor clasamentului pe terenul lanternei s-ar fi aşezat cu­min­te în monotonia logică. Dar de unde atâta monotonie şi de unde atâta logică la o echipă încropită din bac-şişurile tarabei de jucători? Steaua nu a reuşit nici din întâmplare să forţeze calapodul valoric al lotului de care dispune şi, în consecinţă, n-a profitat de poticnirea clujenilor, rămânând în distanţa respectuoasă a celor şase puncte care o separă de CFR. Astfel am mai avut încă o do­vadă a corectei evaluări făcute de Vic­­tor Piţurcă, cel care a spus că nu poate prelua o echipă cu un lot incapabil să răspundă pretenţiilor sale de performanţă.

Eşecul Stelei pare să fi folosit ca avertisment celorlalte competitoare din plasa liderului. Timişoara a pă­că­lit meciul cu Oţelul printr-un start lansat, printr-un start de 2-0. Apoi şi-a intrat în obişnuinţă şi a permis adversarului să puncteze pentru salvarea onoarei sale de echipă care se odihneşte, fără emoţii, în aştep­tarea finalului de sezon