O femeie de 32 de ani, P. Ioana, din satul Deduleşti, comuna Mircea Vodă, a sesizat Poliţiei, în după-amiaza zilei de 2 mai, prin apelul 112, faptul că în noaptea anterioară a fost lipsită de libertate, violată şi tâlhărită de numitul G. Marian, la domiciliul acestuia din municipiu.
O patrulă de siguranţă publică a fost dirijată să se deplaseze la intersecţia Bulevardului Dorobanţilor cu strada Tineretului, unde se afla P. Ioana.
Cercetările au fost preluate de poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale, care au stabilit că cei doi s-au întâlnit în ziua de 1 mai, în jurul orelor 21.00, în apropierea unui spital din Brăila şi că, de comun acord, s-au deplasat împreună la domiciliul reclamatului unde au întreţinut relaţii sexuale. În cauză, autorităţile au întocmit dosar penal şi se continuă cercetările. O femeie de 32 de ani, P. Ioana, din satul Deduleşti, comuna Mircea Vodă, a sesizat Poliţiei, în după-amiaza zilei de 2 mai, prin apelul 112, faptul că în noaptea anterioară a fost lipsită de libertate, violată şi tâlhărită de numitul G. Marian, la domiciliul acestuia din municipiu.
O patrulă de siguranţă publică a fost dirijată să se deplaseze la intersecţia Bulevardului Dorobanţilor cu strada Tineretului, unde se afla P. Ioana.
Cercetările au fost preluate de poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale, care au stabilit că cei doi s-au întâlnit în ziua de 1 mai, în jurul orelor 21.00, în apropierea unui spital din Brăila şi că, de comun acord, s-au deplasat împreună la domiciliul reclamatului unde au întreţinut relaţii sexuale. În cauză, autorităţile au întocmit dosar penal şi se continuă cercetările.