1 MAI, CU AROME DE MITITEI ŞI SHAORMA. Zi întâi de Florar, zi de Armindeni, sărbătoare a primăverii, când se pun ramuri verzi la porţi, când se iese musai la iarbă verde, unde se-ntind mese bogate, se-ncing hore şi se dă cep la vinul pelin. Sunt obiceiuri păgâne, precreştine, mai apoi înnobilate de semnificaţii religioase. În calendarul creştin ortodox, pe 1 Mai este sărbătoarea Sfântului Prooroc Ieremia, în slavonă, Ieremin dini. De aici, prin succesive metamorfoze, s-a ajuns la românescul Armindeni...
...Pornesc la drum spre locul de „campare“ şi pentru o zi, undeva la iarbă verde. Ascult la radioul maşinii ştiri, reportaje din ţară, cum petrec oamenii de 1 Mai. Impresii, păreri diverse. Mă întristează răspunsul unei tinere la întrebarea reporterului, ce ştie despre această sărbătoare: „Mda, este o sărbătoare comunistă, cred că am luat-o de la ruşi; era şi un imn, care se cânta la defilare“.
Este ceva adevăr în vorbele intervievatei de la radio, dar, cu mici amendamente, a la Radio Erevan. 1 Mai este sărbătoarea internaţională a celor ce muncesc, dar nu s-a născut în Uniunea Sovietică, ci în USA (Uniunea Sovietică Ailaltă), adică America. N-a fost inventată de Moscova şi n-a venit în România pe tancurile ruseşti. N-a fost inventată de comunişti, ci doar cvasiconfiscată de ei. „Ab originem“, sărbătoarea de 1 Mai n-a fost sărbătoare, ci comemorare. Chicago, 1 mai 1886. 90.000 de muncitori, dintre care 40.000 de grevişti, protestează în piaţa Haymarket. Pe 3 mai se aflau în piaţă 65.000 de manifestanţi, când au început represaliile. Victime şi printre poliţişti, şi printre muncitori. La Congresul din 1889 al Internaţionalei Socialiste, desfăşurat la Paris, se ia hotărârea ca ziua de 1 Mai să fie decretată Ziua Internaţională a Oamenilor Muncii, zi dedicată comemorării victimelor grevei generale a muncitorilor din Chicago. Cu timpul, manifestările s-au diver