În dimineaţa zilei de duminică, M. Gheorghe, în vârstă de 50 de ani, din comuna Sihlea, judeţul Vrancea, în timp ce conducea autoturismul pe DN 22, în afara localităţii Suţeşti, judeţul Brăila, a accidentat un localnic, pe M. Matei (71 de ani), care se deplasa cu bicicleta pe acelaşi sens de mers, virând către stânga, însă fără a se asigura.
În urma coliziunii, batrânul a suferit vătămări corporale grave, fapt pentru care a fost transportat la spital, unde, la scurt timp, a decedat. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.
Tot în aceeaşi zi, la orele 12.50, o bătrână de 61 de ani din Galaţi, D. Florica, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe Calea Călăraşilor, la intersecţia cu strada Pontonierilor, a surprins-o şi accidentat-o pe C.Valentina, în vârstă de 18 ani, din judeţul Brăila, care traversa strada pe marcajul pietonal. În urma impactului, tânăra a fost transportată şi internată la spital pentru îngrijiri medicale, iar conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În dimineaţa zilei de duminică, M. Gheorghe, în vârstă de 50 de ani, din comuna Sihlea, judeţul Vrancea, în timp ce conducea autoturismul pe DN 22, în afara localităţii Suţeşti, judeţul Brăila, a accidentat un localnic, pe M. Matei (71 de ani), care se deplasa cu bicicleta pe acelaşi sens de mers, virând către stânga, însă fără a se asigura.
În urma coliziunii, batrânul a suferit vătămări corporale grave, fapt pentru care a fost transportat la spital, unde, la scurt timp, a decedat. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul c