Brokerul de la Prime Transaction spune că potenţialul unei creşteri explozive a fost epuizat
Picaje dramatice pot apărea doar în cazul în care criza Greciei s-ar extinde şi la alte ţări din zona euro
Ieri am consemnat la Bursa de Valori Bucureşti o şedinţă de scăderi moderate pe fondul unei lichidităţi în piaţa regular de 25,38 milioane lei. Deschiderea a fost favorabilă, în special pe sectorul SIF, unde dividendul de 0,16 lei/acţiune propus aprobat în AGA de la SIF Oltenia (SIF5) a avut impact în prima oră de tranzacţionare. Ulterior însă piaţa nu a rezistat pe verde, finalul zilei regăsind toţi indicii cu peste un procent sub nivelurile de referinţă. Astfel, indicele BET, al celor mai tranzacţionate titluri, a coborât cu 1,40%, până la valoarea de 5.647,46 puncte, în timp ce indicele compozit BET-C a pierdut 1,05%. Indicele BET-FI, al societăţilor de investiţii financiare, deşi s-a menţinut pe plus chiar şi după ora prânzului, a scăzut cu 1,38%, până la nivelul de 29.147,84 puncte.
"Suntem într-un moment în care nehotărârea este destul de mare", a declarat pentru Curierul Naţional Gabriel Necula, director adjunct de operaţiuni la Prime Transaction, subliniind că investitorii nu cred acum într-o nouă creştere susţinută a cotaţiilor. "Faptul că săptămâna trecută am avut ştiri nu tocmai bune dinspre Grecia, dar şi din alte state din zona euro, îi face acum pe investitori să stea deoparte. Tocmai de aceea, orice încercare de creştere a fost până acum un eşec. Mai activi au fost vânzătorii, dar şi ei şi-au găsit contrapartea atunci când acţiunile au ajuns să se tranzacţioneze cu discount-uri semnificative faţă de nivelurile lunii martie", a comentat Gabriel Necula.
15 milioane de lei - rulajul pe segmentul SIF
Jumătate din lichiditatea sesiunii de ieri s-a realizat pe titlurile SIF Oltenia (SIF5) şi SIF Moldova (SIF2), car