Cap de listă pe agenda discuţiilor pare să fie o majorare de taxe. Probabil că la finalul săptămânii vom avea deznodământul, dar situaţia de fond nu se va schimba nici în cazul în care vom scăpa fără o decizie de majorare, pentru că evaluarea din toamnă se anunţă la fel de grea. Avantajul, deşi sincer nu cred că ar fi un avantaj, este că atunci, pe final de acord, politicienii şi-ar putea asuma un gest de patriotism fals şi ar renunţa la acord mai degrabă decât să majoreze taxele! Cum arată acum această situaţie, după mai bine de un an de încercări de a echilibra bugetul? Primul trimestru arată, conform Ministerului de Finanţe, că ţinta în termeni neţi de deficit a fost atinsă, 8,21 miliarde lei, ba chiar cu vreo 30 de milioane suntem sub această ţintă. În termeni procentuali asta înseamnă 1,5%. Cifra în sine nu spune mare lucru. Până la 5,9%, echivalentul procentual al ţintei asumate pe final de an, mai este, cu atât mai mult cu cât FMI nu discută în procente, ci în cifre absolute.

Ce înseamnă asta? Că, indiferent de evoluţia PIB-ului, guvernul are voie să cheltuiască fix 32 miliarde lei peste veniturile încasate. Cum aceste venituri depind direct proporţional de creşterea economică asumată, scăderea acestei prognoze cu 0,5%, dacă cumva cu 1,5% (de la 1,3% la... 0), face ca între veniturile încasate şi cele prognozate să apară o nouă diferenţă. Cum se acoperă acest gol? Fie prin creşterea deficitului, fie prin creşterea veniturilor sau scăderea cheltuielilor. Creşterea deficitului pare să fie exclusă. FMI se teme că renunţarea la ţinta de deficit asumată deja după primul trimestru va deschide prea larg vistieria de la Ministerul de Finanţe. Atunci rămân celelalte două opţiuni sau o combinaţie a celor două, în care contează însă unde cade accentul: pe venituri sau pe cheltuieli. În aceste zile, FMI pune clar şi repetat aceeaşi întrebare legată de bani. Cum