Să vadă cum decurge relaţia spitalpacient, câtă şpagă se dă, cine o condiţionează şi cine nu. Cărui director de spital, cărui consiliu de administraţie, cărui profesor i-ar conveni să măsoare altcineva dimensiunea reţelei de interese care guvernează finanţele şi practicile medicale? Ce să mai discutăm despre riscul ca unele spitale să fie închise, iar altele să primească grade de competenţă, siguranţă şi management. Sau ca pacientul să fie informat despre ce-l aşteaptă când intră într-un spital. Un astfel de sistem, care există în toată Europa, până şi Bulgaria are Comisie de Acreditare, ar da peste cap rânduielile sistemului.
Aşa cum declara medicul Dan Romulus Şerban, esenţială este independenţa Comisiei, mai ales în condiţiile politizării. Exact asta nu vrea ministerul, motiv pentru care pixul ministrului ezită şi tot ezită. Evaluarea performanţei trebuie să o facă o instituţie din afară, independentă, nu tot ministerul, care dă banul. Asta s-a întâmplat în sistem. A fost pus directorul, iar când a fost vorba de control, au zis: păi e omul nostru, ce să-l mai controlăm pentru performanţă?, spune Dan Romulus Şerban. * * *
Acreditarea spitalelor deranjează interesele sistemului
Care este explicaţia pentru care din 1999, când a fost prevăzută pentru prima oară în Legea spitalelor Comisia de Acreditare, şi până acum ea nu funcţionează?
Sfârşitul anilor 90 a însemnat debutul comisiilor de acreditare la nivel european. De exemplu, cea mai puternică instituţie de acreditare a spitalelor din Europa e considerată cea din Franţa, HAS (Haute Autorité de Santé), plasată pe locul I mondial de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca servicii de sănătate şi de calitate adresate pacienţilor. Sigur că au existat şi la ei diverse dispute, dar în 1998 francezii fac sistemul de acreditare care se multiplică la nivelul Uniunii. Exista sistemul de acr
