Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Principalele atentate teroriste din SUA, de la 11 septembrie 2001

Publicat in Adevarul, marți 4 mai 2010 ·

Din septembrie 2001, autorităţile din SUA au deconspirat mai multe atentate teroriste, pe teritoriul american, care vizau fie oraşele americane, fie bazele militare. Iată principalele tentative descoperite în ultimul deceniu.

Mai 2010

Ultimul atentat terorist dejucat de forţele de ordine din Statele Unite ale Americii a avut loc sâmbătă, când zona Times Square din centrul oraşului New York a fost evacută şi închisă, după ce geniştii au găsit explozibil într-o maşină abandonată în parcare. Mai multe persoane au văzut un om părăsind în fugă locul, iar din maşina a început să iasă fum.

Poliţia americană ajunsă în Times Square a chemat geniştii, care au descoperit aproximativ 45 de kilograme de îngrăşământ azotat, trei butelii cu propan, focuri de artificii, două bidoane cu benzină şi două deşteptătoare cu baterii unite printr-un fir electric.

În prezent, autorităţile au arestat o persoană în cazul atentatului eşuat de sâmbătă, fiind vorba de un bărbat pakistanez naturalizat în SUA. Suspectul a fost identificat în urma unei înregistrări video.

Vezi VIDEO pe adevărul.it

Mai 2007

O baza americană din New Jersey a fost următoarea ţintă a unui atentat terorist, informează cotidianul britanic "The Telegraph". Şase bărbaţi au fost arestaţi după ce au vrut să atace soldaţii unităţii Fort Dix cu grenade şi mai multe puşti de asalt.

Decembrie 2009

Chiar în ziua Crăciunului, un nigerian cu viză pentru SUA a încercat să arunce în aer un avion care survola oraşul Detroit, folosindu-se de explozibilul ascuns în lenjeria intimă. Umar Farouk Abdulmutallab a fost acuzat de şase infracţiuni privind terorismul şi se află în continuare în custodia statului american.

Noiembrie 2009

Nidal Malik Hasan, un ofiţer din cadrul armatei americane, care lucra ca psihiatru, a împuşcat mortal 13 persoane în cea mai mare bază militară din SU

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică București se închide temporar ca urmare a furtunii de joi

Ziua Constanta acum 24 minute
Primăria Municipiului București informează că, în urma fenomenelor meteorologice extreme produse în data de 17 iulie 2025, Grădina Zoologică București se închide în perioada 18-20 iulie 2025. Instituția anunță că Grădina Zoologică a suferit mai mult

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 55 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum 29 minute
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 2 ore
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

S-a lansat la Botoșani Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor

G4Media acum 10 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vineri, 18 iulie, s-a lansat Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor, care se va derula în perioada 18-21 septembrie la Botoșani. Urmărește cele mai noi producții video G4Media

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 4 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°