Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătaie sora cu moartea pe ruta 445

Publicat in Adevarul, marți 4 mai 2010 · ·

Şoferii de pe linia 445, care face legătura între Bucureşti şi comuna ilfoveană Tunari, sunt terorizaţi de găştile de ţigani. Urcă fără să plătească, înjură şi îmbrâncesc şoferii – acestea sunt doar câteva dintre obiceiurile împământenite printre o parte dintre pasageri. De frică, conducătorii auto nici nu le mai cer bani la urcare. Dacă îndrăznesc, sunt bătuţi.

Sâmbăta trecută, în timp ce-şi făcea ultima cursă din acea zi, după ora 22.00, Virgil Cioponea (34 de ani), şofer pe linia 445, a fost snopit în bătaie în zona cunoscută sub numele de „Ţigănie“ de un grup de rromi cărora le-a cerut să-i plătească biletul.

Cazul lui este doar o partea a fenomenului care se petrece, de obicei seara, în Tunari. Dacă ziua încidentele din autobuz se limitează la muştruluirea celor care stau pe scara uşii aştepându-şi restul şi blocând urcarea celorlalţi pasager, seara lucrurile degenerează. „Prind curaj. Urcă cu băutură, unii se şi droghează, merg cu geamurile deschise şi au pretenţia ca şoferul să oprească oriunde li se năzare lor. De plata biletului nici nu poate fi vorba”, povesteşte patronul firmei operatoare de transport preorăşenesc la care lucrează Cioponea. Rromii fac circul, în parte, şi pentru a putea „ciordi” din buzunarele celorlaţi călători, acuză patronul.

Ceri bilet, eşti bătut

Traseul este considerat unul al groazei de majoritatea şoferilor. În locul lui Cioponea, îngrozit la gândul de a mai călca vreodată prin Tunari, se afla azi-dimineaţă un alt şofer. „Sunt doar azi, îmi înlocuiesc colegul dar nu rămân pentru că ştiu cum e cursa asta. Am mai lucrat pe ea acum patru ani şi sunt probleme”, ne-a spus şoferul. Oamenii din comună se feresc să vorbească despre violenţa rromilor în mijloacele de transport, dar pomenesc despre tupeul de a nu-şi achita călătoria. „Se ştie că nu plătesc niciodată, asta e regulă!“, a menţionat o locuitoare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 11 minute
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum 9 minute
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

PSD și-a stabilit ținta cu FONDURILE europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an

Gandul acum 44 minute
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele depuse pentru programele din Politica de Coeziune 2021-20

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 4 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

China: Exerciţiile care înconjoară Taiwanul testează capacitatea armatei de a prelua puterea

Mediafax acum 2 ore
Armata chineză a dat startul „jocurilor de război” joi dimineaţă, înconjurând Taiwanul cu nave şi avioane militare. Exerciţiile, denumite „Joint Sword-2024A", au loc după ce Lai Ching-te a preluat săptămâna aceasta funcţia de preşedinte al Taiwanulu

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Cod galben de furtuni și grindină. Șapte județe sunt vizate de avertizarea meteo

Ziare.com acum 36 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis din nou un cod galben de furtuni, vineri, 24 mai. Avertizarea meteorologilor este valabilă pentru şapte judeţe din vestul țării, până la ora 21:00. „În Banat, Crişana şi în vestul Transilvaniei in

Avertizare meteo: Vijelii, ploi torenţiale şi grindină în vestul ţării

Press Alert acum o ora
Meteorologii anunță, pentru vineri, vijelii, ploi torențiale și grindină în Banat, Crișana și în vestul Transilvaniei. În București, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat. Vineri între orele 12.00 – 21.00, în Banat, Crișana și în v

Șapte percheziții în Constanța într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 420.000 de lei. Un bărbat de 49 de ani a fost reținut

Ziare.com acum 2 ore
IGPR a anunțat că un bărbat a fost reținut pentru evaziune fiscală într-un dosar în care s-au desfăşurat joi, 23 mai, şapte percheziţii la mai multe locuinţe şi birouri din Constanța. Prejudiciul este de 420.000 de lei. Bărbatul este acuzat că a înf

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

25°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°