Oricare ar fi subcurentele dreptei europene, la baza unei atitudini politice opuse progresismului stângist se află respectul viu şi sincer pentru „Civilizaţia Decalogului“. Mă refer aici la Europa fundamentelor morale născute din confluenţa tradiţiilor iudeo-creştine, în dialog cu valorile juridice şi aspiraţiile intelectuale ale lumii greco-romane. Fără Atena (i.e., curajul interogaţiei critice), în absenţa Romei (i.e., exigenţa dreptului) şi, mai ales, lipsiţi de Ierusalim (i.e., nostalgia Paradisului), viziunea noastră despre om s-ar şubrezi iremediabil.

A fi de centru-dreapta stă sau cade împreună cu respectul acordat tezaurului comun de spiritualitate al spaţiului nord-atlantic. Da: pledoaria pentru statul de drept şi separaţia puterilor, critica asistenţialismului, încurajarea pieţei libere, nevoia de prudenţă şi raţionalitate, conservatorismul fiscal, dreptul la viaţă şi proprietate, demnitatea individuală în contrast cu pulsiunile colectivităţii, toate aceste valori fac parte din ereditatea unei drepte moderne, dinamice şi capabile de înnoire. Chiar dacă nu eşti un mic antreprenor, nu ai şanse să devii un bancher bogat sau nu speri să derulezi afacerile unei megacorporaţii, având totuşi o sensibilitate de dreapta, te vei lupta împotriva taxării excesive şi a surplusului de reglementări etatiste.

Un alt exemplu contraintuitiv: nu eşti moştenitorul pipei lui Mircea Eliade şi totuşi deplângi persecuţia împotriva ultimilor fumători care doresc să-şi consume, cu riscuri medicale asumate, iarba de tutun. În acelaşi fel, oricare ar fi opţiunile noastre personale în materie de teologie – ezitând poate între agnosticism, scepticism, deism, teism, sincretism sau o anume ortodoxie –, ca oameni de dreapta recunoaştem autonomia spiritului uman în raport cu materia; refuzăm determinismul rasial, biologic sau economic întrucât credem în potenţialul ascuns al