Eugen Mihăilă este exemplul perfect pentru modul în care munca în Poliţie şi muzica populară se completează una pe cealaltă. Hunedoreanul, poliţist în Orăştie, a reuşit să pună capăt conflictelor pe care a fost chemat să le aplaneze, folosindu-şi talentul muzical.
PROFIL
Născut: 1 decembrie 1971, Orăştie
Educaţie: Facultatea de drept, în ultimul an de studii
Experienţă: agent şef al Poliţiei de Proximitate Orăştie
Familie: căsătorit, doi copii
De aproximativ două decenii, hunedoreanul serveşte interesele cetăţeanului, folosindu-se de talentul său artistic. Eugen Mihăilă spune că în meseria de poliţist comunicarea este foarte importantă. Iar unde tehnicile simple de comunicare nu îşi dovedesc eficienţa, el este gata să recurgă la arma lui secretă, muzica populară.
„Cânt muzică populară încă din anii copilăriei. Regretatul Drăgan Muntean, cel mai cunoscut cântăreţ hunedorean, mi-a fost profesor timp de trei ani. Era un om deosebit, care ştia să se facă iubit de public”, povesteşte Eugen Mihăilă, cel care coordonează un ansamblu artistic al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara. Până în prezent, poliţistul a reuşit să scoată şase albume de cântece populare, dintre care două de colinde, iar în iunie îl va lansa pe cel de-al şaptelea. Melodia lui preferată se numeşte „Merg cu drag la mine în sat” şi este o piesă duioasă, dedicată celor care iubesc viaţa la ţară. „Mie cântecul îmi aminteşte de părinţii mei. Este o melodie de suflet, care îmi aduce dorul de sat”, mai spune hunedoreanul.
Eugen Mihăilă adaugă despre el că provine dintr-o familie pentru care muzica şi tradiţiile au însemnat foarte mult. Satele din zona Orăştiei sunt locurile unde poliţistul îşi găseşte inspiraţia. „Se spune că această zonă a fost «leagănul poporului român». În sate ca Vaidei, Romoşel sau Grădiştea, oamenii au reuşit să păstreze tradiţiile