Michael Haneke vorbeşte, în filmul său alb-negru „Panglica albă“, despre abuz, despre putere, despre răbufnirea celor asupriţi într-o societate germană a anilor 1913-1914, care acceptă tacit nedreptăţile comise. Coproducţia „Panglica albă“ („Das weisse Band“) a fost premiată cu Palme d’Or la Cannes, în 2009, şi cu trofeul Globul de Aurîn 2010, pentru „cel mai bun film străin“.

Pastorul îşi pedepseşte copiii cu zece lovituri de bici, după care îi obligă să poarte pe braţ o panglică albă. Doctorul, care-i tratează de boli pe micuţi cu atâta blândeţe, îşi molestează fiica de 14 ani sub ochii nevinovaţi ai fratelui ei mai mic.

Baronul îi asupreşte pe fermieri, punându‑i la muncă pe bani puţini. Cei trei bărbaţi sunt întruchiparea puterii absolute. Ei ţin în mâini soarta femeilor lor, a copiilor şi a oamenilor dintr-un sat protestant din Germania.

Ţărani români, în rolul figuranţilor

Regizorul a lucrat la pelicula sa tulburătoare peste zece ani, timp în care s-a documentat cu o minuţiozitate şi cu o răbdare extraordinare pentru a reda cât mai exact toate aspectele legate de viaţă: religie, şcoală, dragoste, prietenie. Şi nu i-a fost uşor. Începând cu alegerea actorilor care să se potrivească tabloului perioadei istorice de dinaintea începerii Primului Război Mondial până la figuranţi, traseul a fost unul anevoios.

Într-o primă fază, Haneke a căutat fermieri în zonele cu vorbitori de limbă germană, însă nu a reuşit să găsească feţe care să arate o viaţă grea în aer liber, în arşiţă şi vânt. Cei care s-au apropiat de dorinţa regizorului au fost ţăranii români.

Peste 100 de români au apărut în „Panglica albă". Dificilă a fost şi alegerea copiiilor, la casting participând peste 7.000. Munca lui Haneke, născut în 1942 la München şi crescut la Wiener Neustadt în Austria, a fost transformată într-un film alb-negru, extrem de bine f