Andone nu pare tentat să rămână în Giuleşti dacă echipa nu va juca în Liga Europa. Sursa: CODRIN PRISECARU
Rapid n-a reuşit decât un rezultat de egalitate, 2-2, în derby-ul cu Dinamo, disputat duminică seară, în Giuleşti, în etapa a 30-a a Ligii I la fotbal. Şansele echipei de lângă Podul Grant să joace la toamnă în cupele europene au scăzut substanţial.
În acest moment, echipa „vişinie” ocupă locul şapte în clasament, la o distanţă de cinci puncte faţă de poziţia a şasea, ultima care duce în Liga Europa, aceasta fiind ocupată de formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Ioan Andone, antrenorul grupării din Giuleşti, mai speră, totuşi, să-şi ducă echipa în Europa. Dacă va rata însă acest obiectiv, tehnicianul a lăsat de înţeles că nu mai este tentat să-şi continue munca la Rapid şi în sezonul următor.
Mai speră la locul şase
„Contractul meu cu Rapid se întinde până la finalul acestui campionat. După aceea, vom vedea ce voi face. Dacă pierdem Europa, s-ar putea să plec”, a declarat Ioan Andone ieri, pentru EVZ.
„Fălcosul” susţine însă că Rapid mai are şanse să prindă până la finalul campionatului ultima poziţie care califică în Liga Europa. „În ciuda faptului că n-am reuşit decât un egal cu Dinamo, mai avem şanse să prindem locul şase. E drept că sunt destul de mici, dar ele totuşi există, şi ne vom bate în continuare pentru a le fructifica”, ne-a precizat Ioan Andone.
Giuleştenii n-au abandonat încă lupta pentru Europa deoarece speră să-şi recupereze la TAS cele trei puncte pierdute la „masa verde” cu FC Timişoara, în „scandalul Varga-Bălan”.
„Mă priveşte ce voi face, asta nu e treaba altora”
Ipoteza că Ioan Andone va părăsi din vară Rapidul a fost lansată chiar de Mircea Rednic, unul dintre prietenii buni ai „Fălcosului”. „Puriul” este convins că Andone va semna la