Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu Balaci şi Trică, Universitatea nu mai pică

Publicat in GAZETA de SUD, marți 4 mai 2010 ·

Fosta glorie a Universităţii a supervizat ieri antrenamentul condus de ginerele său, Eugen Trică, iar la final le-a ţinut un scurt discurs jucătorilor, după ce cu o zi înainte garantase salvarea Craiovei de la retrogradare. Cu Wotte suspendat oficial, Universitatea s-a pregătit ieri-dimineaţă la Complexul Sportiv „Ion Oblemenco", de la ora 11.00, sub îndrumarea cuplului Trică - Biţă, antrenorii care au preluat responsabilităţile pentru meciurile cu Ceahlăul şi CFR Cluj. După încălzire şi un joc-şcoală, Trică şi-a băgat elevii în şedinţă, încercând să-i facă să înţeleagă ce vrea de la ei. Surpriza a constituit-o apariţia lui Ilie Balaci, socrul lui Eugen Trică, pe terenul „Petre Deselnicu". Antrenor la Al Kazma, Ilie Balaci a fost solicitat de patronul Adrian Mititelu să preia echipa din Bănie ca manager general, existând voci care susţin că „Minunea Blondă" şi-a reziliat deja contractul cu gruparea din Kuweit. La final, Balaci le-a vorbit şi el jucătorilor alb-albaştri. „Trebuie să jucaţi mai mult cu inima, să puneţi mai mult suflet. Trebuie să dovediţi mai multă ambiţie şi răutate în joc, în sens pozitiv, pentru a putea câştiga", le-a transmis fosta glorie a Craiovei Maxima alb-albaştrilor, înainte de a pleca spre Piatra Neamţ. Wotte şi ajutoarele sale au rămas acasă, continuând negocierile pentru rezilierea contractului cu Universitatea. Dacă îl demite, Mititelu trebuie să-i dea peste 100.000 de euro lui Mark Wotte, care ar fi trebuit să ducă Ştiinţa în cupele europene şi să înfiinţeze la vară în Bănie o colonie de profesionişti din Ţara Lalelelor. Nici Corneliu Papură nu mai face parte din staff-ul tehnic, acesta demisionând. Partida cu Ceahlăul va cântări mult în economia acestui campionat, dar Ilie Balaci e convins că Ştiinţa nu va mai merge în Liga a II-a. „Duşmanii Craiovei să nu se bucure, pentru că echipa nu va retrograda, vă spun eu sigur", a declarat Balac

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 4 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 4 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 3 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 4 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 2 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 6 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 9 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

22°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

19°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°