Am fost săptămâna trecută la Salonul cărţii şi presei din Geneva.
Nu este printre cele mai mari din lume - nici ca spaţiu, nici ca notorietate - dar are o anume tradiţie şi un stil. Tocmai felul său mai „discret" îl individualizează. Cum în România suntem în permanentă căutare de modele „occidentale", cred că am avea ce învăţa şi de la genevezi.
Ca la toate târgurile de carte, şi acolo editurile s-au străduit să-şi facă standurile cât mai atrăgătoare. Cele mari - precum, de pildă, Gallimard sau Payot - aveau spaţii ample, decorate spectaculos, iar cele mici se mulţumeau cu câţiva metri pătraţi. E normal. Ţara invitată, Suedia, avea un pavilion amplu, cu foarte puţine cărţi expuse, dar cu postere enorme ale scriitorilor şi cu multe computere - deh, spiritul vremii. Atrăgea atenţia - inevitabil - standul Poliţiei: un fel de cort sub care era plasată o motocicletă, cu diverse lucrări de specialitate expuse, dar şi cu afişe mari care invitau publicul să participe la concursuri cu premii: o încercare de a crea, şi în spaţiul unui salon de carte, comunicarea dintre autoritate şi cetăţeni.
Partea cea mai interesantă mi s-a părut însă prezenţa, într-un spaţiu aparte, destul de mare, a unui mare număr de organizaţii civice şi de voluntariat: de la asociaţii care se ocupau de comunicarea dintre surdo-muţi şi „ceilalţi" până la asociaţii care se ocupau de cauze internaţionale majore. Adunate la un loc, ofereau o dimensiune interesantă a implicării cetăţenilor în societate.
Materialele de promovare erau nenumărate: cele mai multe erau simple, făcute cu costuri reduse, dar extrem de ingenioase - cărţi poştale făcute (gratis, ca lucrări pentru facultate) de studenţii de la arte plastice, pliante, broşuri de toate mărimile, gadgeturi foarte simpatice sau „cu mesaj". Şi, nu în ultimul rînd, raportul de activitate al Bibliotecii Naţionale, editat - ca în fiecar
