Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se îngroaşă rândurile şomerilor

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 4 mai 2010 ·

Deşi autorităţile se aşteaptă la o scădere a ratei şomajului începând cu această lună, analiştii şi managerii susţin contrariul. Evoluţia şomajului pentru luna aprilie va fi comunicată joi de ANOFM.

Deşi oficialii Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) prognozează pentru aprilie 2010 o stagnare a ratei şomajului la 8,36%, analiştii economici şi managerii se aşteaptă la o creştere a numărului de şomeri chiar şi în această lună.„Rata şomajului se va aplatiza, apoi, uşor, va începe să scadă, din luna mai”, ne-a declarat preşedintele ANOFM, Silviu Bian.

Rata şomajului pentru aprilie va ieşi abia joi, după ce vor fi validate toate dosarele şomerilor. Oficialul a declarat că estimează o creştere economică posibil chiar de luna aceasta, care se va traduce şi într-o rată mai mică a şomajului, bazându-se pe numărul în creştere al locurilor de muncă comunicate de companii.

Analistul economic Ilie Şerbănescu spune însă că în mod normal şomajul nu poate decât să crească, chiar dacă se va relua creşterea economică în anumite sectoare. „Creşterea economică se va relua acum doar în acele sectoare care nu creează multe locuri de muncă, aşa încât nu se poate absorbi numărul mare de şomeri”, afirmă analistul.

Totodată, Şerbănescu menţionează că autorităţile „manevrează” statisticile şi că, în realitate, numărul şomerilor e mult mai mare decât ni se comunică. „Îi scot din statistici şi îi bagă nicăieri”, susţine analistul.

Date contradictorii

În urmă cu mai puţin de o săptămână, Institutul Naţional de Statistică (INS) a emis un comunicat privind tendinţele în activităţile economice. Potrivit sursei citate, managerii din toate domeniile, chestionaţi de INS, se aşteaptă în perioada aprilie-iunie la scăderea numărului de salariaţi. Ultima statistică ANOFM arată că, în luna martie, rata şomajului a cre

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum 44 minute
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

UPDATE - ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Aproape 8.000 de alegători au votat în primele 14 ore de la deschiderea secţiilor din străinătate / Peste 1.400 de români au votat în Italia, peste 1.000 în Germania / PREZENŢA în timp real

News.ro acum 56 minute
Aproape 8.000 de persoane au votat în străinătate, pentru alegerile parlamentare, în primele 14 ore de la deschiderea secţiilor. Alegătorii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru vot. Peste 1.400 de români au votat deja în Italia şi peste

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum 24 minute
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Cod Galben de vreme rea la Constanța și Tulcea! Ce spun meteorologii

Ziua Constanta acum 36 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de tip COD GALBEN pentru intervalul 30 noiembrie, ora 10.00 – 01 decembrie, ora 20.00 Fenomene vizate și zone afectate sunt intensificări ale vântului în sudul țării, viscol în vestul Car

Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat. Ce amenzi riscă cei care continuă să promoveze candidați

Adevarul acum o ora
Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial astăzi la ora 7.00. Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500

Sfântul Andrei: Aproape un milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, 971.293 de români îşi serbează sâmbătă onomastica. Aceştia poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei. Cei maulţi, 507.220, poartă numele Andrei, iar alţi aproape 11.000 p

Kim Jong Un și Vladimir Putin vor să îşi consolideze și mai mult legăturile militare

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi ministrul rus al apărării, Andrei Belousov, au discutat vineri în Coreea de Nord despre modalităţile de a consolida mai mult legăturile militare dintre Phenian şi Moscova, care s-au strâns de la invadarea Ucrainei

Pădurar din Cluj, acuzat că a introdus date false în sistem privind transporturi de lemne

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 54 de ani, pădurar cu atribuţii de pază a fondului forestier din proximitatea municipiului Dej, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de pentru fals informatic în formă continuată. Ar fi introdus date nereale în sistem privin

Volkswagen respinge propunerile sindicatului de reducere a costurilor, conflictul de muncă se intensifică

News.ro acum 3 ore
Volkswagen, sub presiunea costurilor ridicate şi a concurenţei chineze, a respins vineri propunerile sindicatului de reducere a costurilor, cu doar câteva zile înaintea grevelor planificate, menite să evite închiderile de fabrici fără precedent, tra

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°