Băncile au redus marjele la lei în primul trimestru, în condiţiile în care scăderea dobânzilor medii la creditele în monedă naţională a fost mai mare decât diminuarea ratelor la depozite, şi au majorat nesemnificativ marjele practicate la euro, reiese din datele publicate de BNR.
Diferenţa dintre dobânzile medii la creditele şi depozitele în lei aflate în sold a scăzut de la 7,15 puncte procentuale în decembrie, la 6,93 puncte în martie, dar se menţine la un nivel aproape dublu comparativ cu luna similară din 2009, potrivit Mediafax.
De asemenea, marja la lei, calculată ca diferenţă între dobânzile medii la creditele şi depozitele noi, a coborât în primul trimestru de la 5,85 puncte la 5,28 puncte, fiind totuşi cu peste un punct procentual peste nivelul din luna martie 2009.
Dobânda medie pentru lei a coborât în primul trimestru rapid atât în cazul depozitelor, cât şi al creditelor, dar se observă o diminuare mult mai bruscă în cazul plasamentelor şi împrumuturilor noi.
Astfel, rata medie a dobânzii la lei a scăzut cu 1,4 puncte pentru plasamentele aflate în portofoliile băncilor, la 8,03%, şi cu aproape trei puncte procentuale pentru sumele noi depuse, la 7,25%. Totodată, dobânda medie la lei a coborât cu 1,62 puncte la creditele exis-tente în sold şi cu 3,04 puncte pentru împrumuturile noi.
Se observă că diferenţa negativă dintre dobânda medie la creditele noi în lei şi cea practicată la împrumuturile existente în sold, care indică faptul că împrumuturile noi sunt mai ieftine decât cele aprobate deja, a crescut de la peste un punct procentual la finele anului trecut la 2,43 puncte în luna martie, fiind mai mică pentru firme decât în cazul populaţiei.
În ceea ce priveşte populaţia, dobânda anuală efectivă (DAE) medie la creditele pentru consum în lei s-a diminuat în primul trimestru cu 1,69 puncte comparativ cu decembrie 2009,