Steaua, Dinamo şi Rapid sunt vecine de suferinţă pe locurile 5,6 şi 7. După ani de zile, nici o echipă din Capitală nu luptă pentru titlu. Steaua a pierdut la Alba Iulia, Rapid şi Dinamo au remizat, 2-2, în derby-ul pentru locul 6 (şi, implicit, pentru ultimul loc de Europa League), iar aceste rezultate au dus la o situaţie fără precedent în Liga I în ultimii ani: nici una dintre cele trei formaţii „mari" din Bucureşti nu se află nici măcar „pe acolo", la lupta pentru titlu, ba, mai mult, sunt vecine de clasament pe modestele poziţii 5,6 şi 7...
Avantaj Dinamo
Rapid a încheiat la egalitate, scor 2-2 (2-2), meciul susţinut pe stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu, în compania formaţiei Dinamo, în ultimul meci al etapei a XXX-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de D. Kone '33 (autogol), Ioniţă '37, respectiv Andrei Cristea '11, Alexe '24. La final, directorul tehnic al FC Rapid, Nicolae Manea, a declarat că, în opinia sa, echipa antrenată de Ioan Andone a avut ghinion. „În mare parte s-au dus şansele la cupele europene. Revii de la 2-0 şi ai atâtea ocazii... Eu cred că am avut ghinion. Nu ne mai rămâne decât să jucăm în continuare şi să aşteptăm greşeala adversarilor." Mai tranşant a fost antrenorul FC Rapid, Ioan Andone, care crede că echipa sa a avut un „penalti clar" în derbiul cu Dinamo, pe care însă arbitrul Ovidiu Haţegan nu l-a acordat. Întrebat dacă simte lipsa unui preşedinte care să îl ajute, să pună presiune pe arbitri, Ioan Andone a răspuns: „Nu comentez, dar am avut un penalti clar şi arbitrii nu l-au dat.
Nu vreau să spun mai multe. Dinamo a făcut un pas important, dar nu poate spune nimeni niciodată că rezultatul este echitabil. Cu nu ştiu câte penaltiuri care nu s-au dat, dar e alegerea arbitrului, nu mai contează, important e ce am făcut noi", a spus Andone. Tehnicianul a afirmat că, în cazul în care va continua la Rapid, va cău