Mesajul a fost trimis. Multumesc!

57% dintre românii fumători vor să renunţe la ţigări, dar nu reuşesc

Publicat in Adevarul, marți 4 mai 2010 ·

Un procent de 57% dintre românii fumători vor să renunţe la ţigări, însă nu ştiu ce să facă pentru a scăpa definitiv de acest viciu, potrivit unui studiu realizat de ISRA Center Marketing Research.

Potrivit studiului, aproximativ 2 din 3 fumătorii cu vârste cuprinse între 35 şi 44 de ani vor să se lase, iar dintre cei care au încercat să renunţe, 55 la sută sunt deja la cea de-a treia tentativă eşuată pentru că nu ştiu ce ar trebui să facă în acest sens. Dintre cei care au încercat să renunţe definitiv la fumat, 78 la sută au declarat că nu au făcut nimic concret în acest sens.

"Poate cel mai grav fenomen este că tabagismul cronic nu este nici pe departe perceput ca o boală. Fumătorii activi, dar şi cei pasivi, nu sunt conştienţi de riscurile asupra sănătaţii lor, se complac în această dependenţă şi reacţionează defensiv doar atunci când se confrută cu o problemă de sănătate reală. Riscul de îmbolnăvire creşte exponenţial odată cu numărul de zile în care se fumează şi cu numărul de ţigări fumate. Pe de altă parte, din prima zi în care renunţăm la fumat, scade şi riscul de îmbolnăvire şi creşte speranţa de viaţă", susţine prof. dr. Florin Mihaltan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie şi al Reţelei pentru Prevenirea Fumatului în România. .

Doar şase la sută dintre respondenţi au apelat la medic pentru a renunţa la dependenţa de fumat în contextul în care 51 la sută dintre fumătorii români cred că medicul reprezintă cea mai credibilă sursă de informaţii când vine vorba de renunţare la fumat.

Conform aceluiaşi studiu, principalul motiv al românilor pentru renunţatul la fumat este costul ţigărilor, pentru 32 %, iar pentru 31% este sănătatea.

Aproximativ jumătate dintre fumătorii români consumă mai puţin de un pachet de ţigări pe zi. În medie, ei plătesc pe zi pentru ţigări 7,4 lei.

Principala consecinţă a fumatului în Ro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 4 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum o ora
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X

Ziua Constanta acum 29 minute
Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X Universul magic al muzicii se deschide din nou la Cluj-Napoca, pentru cea mai spectaculoasă ediție UNTOLD de până acum. Ediția aniversară UNTOLD X, care marchează 10 ani de amintiri, emo

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 2 ore
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 2 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum 55 minute
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum o ora
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 2 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°