Eu citesc ziare. De cele mai multe ori mi se întâmplă să citesc din ziare şi la radio.
Întâlnirea matinală cu presa scrisă înseamnă şi-o permanenta ciocnire frontala cu tot ce înseamnă România. Categoria aceasta, a ştirilor cu “despre ce se întâmplă în Romania” îmi este zilnic instrument de lucru, pretext de glume şi lamentări. De câte ori arunc în aer ştiri ce semnalează nefirescul de la noi, vreau să le dublez efectul, să le strig în piaţa publică, în aşteptarea unor consecinţe.
După mine, reacţia publică la aceste ştiri e foarte importantă. Ea ne oferă imaginea puterii scriituri din ziar şi-a presei în general. 99,9 la sută din ştirile care ne relatează aspecte legate despre ce se întâmplă în România sunt revoltatore. Probleme în sănătate, corupţie în justiţie, confuzie în educaţie, lipsă de bani sau viziune în infrastructură, incompetenţă în administraţie etc. Şi-n fiecare zi, sunt zeci de exemple…cu nume, cu fapte şi cu poză mare pe prima pagină.
Efectul? Nul! Nimic! Zero!
Omul dat la ziar că a fraudat sau că şi-a băgat neamu’ pe funcţii la stat nu-şi bagă capul în pământ de ruşine, kilometrul de autostradă plătit de 5 ori mai scump nu crapă nici el cu tot cu organizatorul de licitaţii, miniştrii nu demisionează, primarii nu-şi cer scuze. Nimeni nu e responsabil deşi toată lumea are o replică. Nimeni se se simte dator cu o explicaţie sau cu o demisie deşi s-au scris pagini greu de contestat.
Câinii presei latră, hârtia rămâne scrisă iar viaţa de deasupra ştirilor nu se schimbă. Blestemată buclă! Mâine va fi la fel: un parvenit politic va face trafic de influenţa, un băiat deştept va truca o licitaţie, zece mii de boi se vor încolona cu orele pe un drum neterminat şi-un tren se va topi efectiv, mergând atât de molcom în drumul către mare.
Va întreb acum pe voi: ce s-a alterat mai rău în România? Libertatea presei sau puterea ei
